Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Dâmboviţa, instituţie acuzată de ministrul Mediului, Rovana Plumb, că nu şi-a îndeplinit atribuţiunile în cazul ursului turbat care a atacat trei persoane, a solicitat luni să fie trecută pe o funcţie de execuţie în cadrul instituţiei. Ing. Laura Gabriela Briceag a fost numită în funcţie în ianuarie 2011, ea lucrând anterior la Serviciul „Reglementări”, iar solicitarea de trecere pe o funcţie de execuţie, trimisă Ministerului Mediului, vizează reîntoarcerea sa în acelaşi serviciu. Laura Briceag, director APM Dâmboviţa, a refuzat luni să prezinte un punct de vedere asupra criticilor formulate de ministrul Mediului, despre motivele hotărârii sale şi dacă s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-şi da demisia.Întrebată cum trebuia să acţioneze instituţia pe care o conduce în cazul ursului turbat şi asupra reproşurilor aduse de către ministru în acest caz asupra APM Dâmboviţa, Laura Briceag a declarat că va reveni cu un comunicat:„Anual se derulează acţiunea de evaluare a speciilor strict protejate, este vorba de urs, râs, lup şi pisică sălbatică. Programarea acţiunilor de evaluare o realizează gestionarii fondurilor de vânătoare. APM Dâmboviţa, Garda de Mediu – comisariatul Dâmboviţa şi gestionarii fondurilor de vânătoare au participat la acţiunea de evaluare în teren în perioada martie-mai 2012.Datele centralizate au fost transmise la APM Dâmboviţa în perioada aprilie-mai 2012. În tot judeţul au fost evaluaţi un număr de 84 de urşi, din care 69 pe fondurile de vânătoare gestionate de Asociaţia de Vânătoare şi Pescuit „Dunărea 2007”, în fondul Runcu, 23 de exemplare, în Valea Ialomiţei – 46. 15 exemplare au fost gestionate de fondul 15 Brăteiu, gestionat de Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Dâmboviţa…Prin excepţie, exemplarele din speciile de lup şi urs care pun în pericol sănătatea şi securitatea publică pot fi recoltate prin metoda la pândă sau capturare şi în afara perioadelor stabilite pentru derogare, iar acestea se realizează numai cu acordul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, ceea ce s-a şi întâmplat, d-na ministru Rovana Plumb a emis acest ordin. Nu ştiu să vă dau mai multe date, rămâne să discutăm sau să emitem un comunicat de presă.”, a declarat directorul APM Dâmboviţa.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!

Un comentariu
Onor ministra mediului si padurilor, d-na Rovana Plumb, cunoaste faptul ca autorizarea vanatorii oricarui exemplar este de competenta EXCLUSIVA a Ministerului Mediului si Padurilor si, sub nicio forma, a amaratelor de agentii teritoriale pentru protectia mediului, fie ele judetene sau regionale, cu atat mai mult in situatia in care exemplarele sunt bolnave… Prin urmare, niciodata, sub nicio forma, nu poate fi tras la raspundere un director de agentie judeteana si/sau regionala, pentru ca nu are competenta de a autoriza/neautoriza vanarea, inclusiv a exemplarelor de urs, in speta… Ceea ce demonstreaza, o data in plus, daca mai era nevoie, ca doamna ministru Rovana Plumb este un membru marcant al „ciumei rosii”, „spurcaciunea socialisto/comunista” pentru care o Europa intreaga ne batjocoreste, pe drept cuvant – cum ar putea sa faca altfel, atata vreme cat aceasta mizerie ne marcheaza viata de decenii intregi ?!…