După ce, în urmă cu câteva zile, turiștii făceau plajă pe munte, în acest weekend sunt nevoiți să-și ia hainele de iarnă. Spre exemplu, la munte, la Vârful Omu, s-au înregistrat și minus doua grade Celsius, iar în statiuni termometrele au aratat zilele trecute dimineață sub 10 grade Celsius. Turiștii care vor urca pe munte au avut nevoie de haine groase.Cabanierii spun că de foarte mulți ani nu a mai avut loc o schimbare de temperatură atât de bruscă.Zilele trecute din cauza vântului ,telecabina de la Peştera nu a funcţionat . Jandarmii montani şi salvamontiştii recomandă turiştilor care merg la munte să se echipeze corespunzător, să nu se aventureze pe traseele montane, să nu tulbure ordinea şi liniştea publică şi să nu consume băuturi alcoolicen în exces. Este, de asemenea, important ca aceştia să respecte regulile stabilite pentru utilizarea traseelor montane , să nu pătrundă aici fără echipament adecvat. Încălcarea acestor reguli poate duce atât la accidentarea persoanelor în cauză, cât şi altor turişti. Pentru prevenirea accidentelor in zonele montane sau a limitarii efectelor in cazul producerii acestora, jandarmii din cadrul Postului Montan Peştera şi salvamontiştii dâmboviţeni recomandă turiştilor care se aventurează pe munte următoarele:
– înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă asupra itinerariului propus, gradului de dificultate, starea vremii, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu;
– plecati pe munte doar cu echipament adecvat, lanternă, rucsac, trusă de prim-ajutor; nu riscaţi să plecaţi singuri la drum;
– informaţi cabanierul asupra traseului ales şi înscrieţi-vă în registrul de trafic al turiştilor, lăsând datele dumneavoastră în acesta;
– alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
– folosiţi numai traseele marcate, urmăriţi marcajele de pe traseu;
– în cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau a înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană;
– apelaţi cu încredere la patrulele de jandarmi montani şi la membrii Salvamont, respectaţi indicaţiile acestora;
– nu consumaţi băuturi alcoolice înainte sau în timpul practicării sporturilor montane sau a drumeţiilor;
– nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele.
Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
