Astăzi se împlinesc 38 de ani de când am fost declaraţi “arbitri de fotbal”.
Cu 39 de ani în urmă Consiliul Judeţean de Sport şi Tineret, prin Comisia de Arbitrii, organiza din an în an cursuri de pregătire pentru arbitrii de fotbal. Pe atunci doritorii trebuiau să îndeplinească anumite condiţi (de vârstă, de pregătire profesională, de fizic etc) pentru a putea fi primiţi la şcoala de arbitrii de fotbal.
Se întocmea o cerere, se ataşau documentele necesare, iar după un anumit timp primeai în scris acasă, aprobarea sau nu.
O dată admis la şcoala (aşa se numea atunci) urmai cusrsurile un an de zile, în care teoria era combinată cu practica. După absolvirea şcolii urma examenul de promovare, care era extrem de dur (teoreticşi fizic).
O dată absolvit, cu minim nota 7, deveneai arbitru de fotbal. Iată că astăzi putem să sărbătorim 38 de ani de activitate fotbalistică neântreruptă. Am fost promoţia cea mai apreciată, cu rezultate ulterioare deosebite atât pe plan sportiv dar şi în activitatea cotidiană de zi cu zi.
Regretatul arbitru, fost mare şef de secţie la renumita uzină de strunguri, Constantin Ghenciulescu a fost lectorul, profesorul, îndrumătorul nostru al acestei generaţii de excepţie.
“Catalogul” lui Ghenciulescu era alcătuit din: Mircea Ionescu, Anghelinu Severin, Ion Coman, Gigi Ionescu, Emil Raducă, Viorel Meches. Dintre aceştia doar 3 mai sunt în activitate Gigi Ionescu, Ion Coman, Severin Anghelinu, o activitate neântreruptă timp de 38 de ani. Dar aceasta nu a fost activitatea de bază a ficăruia dintre cei trei. Domnul Gigi Ionescu a fost un respectabil tehnician la Uzina de Utilaj Petrolier, unde şi-a desfăşurat o activitate deosebită pentru marca uzinei târgoviştene, astăzi pensionar de drept.
Pe lângă multiplele funcşii sportive, fotbalistice în arbitraj, de-a lungul celor 38 de ani, domnul Gigi Ionescu este astăzi tot în “fenomen”, ca secretar al Comisiei de Disciplină a A.J.F. Dâmboviţa activitate dificilă, pretenţioasă, pe care domnul Ionescu încearcă să o facă perfect, respectând în tocmai R.O.A.F.-ul.
Domnul Ion Coman pe lângă prestigioasa “activitate fotbalistică“, a lucrat o “viaţă“ în cadrul Combinatului de Oţeluri Speciale din Târgovişte, ca tehnician la cea mai modernă secţie din Europa anilor 1990 Forja de blocuri şi bare.
Aici nu a avut doar această funcţie extrem de pretenţioasă şi responsabilă pe plan profesional, domnul Coman deţinând şi alte funcţii necesare activităţii Combinatului.
În paralel s-a ocupat şi de activitatea de arbitraj mai întâi ca arbitru divizionar B, atâta timp cât i-a permis vârsta, preluând apoi funcţia de preşedinte al Comisiei Judeţene de Arbitrii Dâmboviţa, post pe care-l ocupă şi astăzi.
Evident această funcţie (râvnită şi de alţii?!) i-a adus şi beneficii, fiind observator federal. Pentru domnul Ion Coman, A.J.F. este a doua casă, activitatea de aici necesită o muncă enormă. Dar domnul Coman, munceşte în fotbal de 38 de ani fără încetare, ceea ce spune mult pentru cei ce vin din urmă.
Cu permisiunea dumneavoastră, Severin Anghelinu este cel de al treilea “muschetar” care a rezistat tuturor “răutăţilor” din lume, şi după aceiaşi 38 de ani împliniţi astăzi, a rămas fidel activităţii fotbalistice, fără întrerupere. Nu ne-am prous să ne “lăudăm” cum ar crede unii, dar aceşti 38 de ani spun multe. şi eu am avut o activitate tumultoasă de-a lungul acestor ani.
Am fost şef de atelier (maistru) la Combinatul de Oţeluri Speciale, unde am condus colective de adevăraţi meseriaşi, am dat ţării milioane de tone de Oţeluri speciale cu care Târgoviştea se lăuda (pe bună dreptate) pe întreg mapamondul.
Când mi-a venit timpul am ieşit la o pensie bine meritată, ca şi cei doi colegi nominalizaţi mai sus. Am rămas fidel fotbalului sub toate aspectele, ocupând de-a lungul timpului diferite funcţii. Acum, după cum ştiţi sunt Secretarul General al Ascociaţiei Judeţene de Fotbal Dâmboviţa, funcţie deţinută de 12 ani cu “aprobarea” Adunării Generale a A.J.F. Dâmboviţa.
Dar toţi trei nu am avut această prioritară. Evident pe lîngă activitatea cotidiană avem şi familii respectabile, fiecare cu câte doi copii, realizaţi profesional, cu care ne mândrim.
Nu a fost uşor, nu a fost simplu să rezistăm pe aceste posturi, funcţii, cum doriţi să le spuneţi, fie ele şi voluntare, de-a lungul celor 38 de ani au fost şi sunt destui “binevoitori” care doresc “locul”. Chiar şi după 38 de ani mai sunt destui care nu vor să recunoască activitatea deosebită a celor trei, aşa cum spuneam în paralel de Combinat şi Uzină, în familie şi la A.J.F. Dâmboviţa.
Nu dorim laude, fără acoperire, deoarece nouă, după atâţia ani nu avem nevoie de aşa ceva. Tot ce dorim de la cei din jur din fenomen este respect.
Toţi ne considerăm încă utili, încă folositori activităţii fotbalistice judeţene, fiecare avem multă muncă depusă în folosul fotbalului.
Sunt totuşi 38 de ani neîntrerupţi, şi probabil vom sărbătorii la 40 de ani, dacă sănătatea fiecăruia dintre noi ne va permite.
Trebuie să recunoaştem, că fără sprijinul, fără ajutorul şi susţinerea celor 115 delegaţi ai cluburilor afiliate la A.J.F., nu am fi ajuns astăzi la o frumoasă activitate fotbalistică de 38 de ani. Tot respectul nostru pentru cei din fotbalul judeţean şi nu numai.
Vom reveni peste doi ani… (S. A.)
