Tăvălugul schimbărilor în cadrul instituţiilor deconcentrate din judeţul nostru a început echipa de conducere a Inspectoratului Şcolar Judeţean Dâmboviţa . Inspectorul Şcolar General al Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, Ion Sorin, a fost schimbat, vineri, din funcţie, fiind înlocuit cu Luminiţa Preda, fost director al Casei Corpului Didactic Dâmboviţa. Schimbarea a avut loc după ce, în şedinţa de vineri a Colegiului Prefectural, prefectul Emilian Rusu i-a atras atenţia lui Ion Sorin că 101 cadre didactice se ocupă mai mult de politică şi de campania electorală a partidului pe care-l simpatizează decât de activitatea profesională. Ion Sorin suţine ca schimbarea sa din funcţie nu are legatură cu această discuţie.”Am fost schimbat fără motiv. A venit pe fax decizia de încetare a detaşării pe functia de conducere …Am avut întradevar vineri o discuţie cu domnul prefect, care mi-a adus la cunoştinţă că exact 101 cadre didactice fac politică. Am precizat că trebuie făcută diferenţa între ce face un profesor în timpul liber şi ce face în timpul orelor…” a declarat Ion Sorin. De asemenea a fost schimbat din funcţie şi inspectorul şcolar general adjunct, Iulian Brezeanu, care a fost înlocuit cu Ovidiu Basceanu.În zilele ce urmează,am auzit pe surse că vor mai avea loc şi ale schimbări la nivelul instituţiilor deconcentrate din Dâmboviţa.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
