Un bărbat în vârstă de 32 de ani este cercetat pentru infracţiunea de distrugere, după ce a distrus ecranul tactil al unui bancomat din oraşul Găeşti.Lucrătorii Poliţiei Oraşului Găeşti au fost sesizaţi de către o persoană din oraşul Găeşti, că în noaptea de 21 spre 22 aprilie 2012, persoane necunoscute au spart ecranul bancomatului de schimb valutar din localitate. În urma activităţilor de verificare, poliţiştii au identificat autorul în persoana unui bărbat de 32 de ani, din oraşul Găeşti, prejudiciul creat fiind estimat la suma de 1600 lei.În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
