Marţi seară ,jandarmii dâmboviţeni au surprins trei bărbaţi în timp ce tăiau cu aparatul de sudură o conductă metalică dintr-un tronson aparţinând unei societăţi comerciale. Jandarmii au fost alertaţi de către un localnic din comuna dâmboviţeană Măneşti, sat Gheboieni despre faptul că pe “drumul Tisei”, la aproximativ 800 m de casa pădurarului mai multe persoane sustrag conductă metalică .Până la sosirea jandarmilor cei trei hoţi au reuşit să taie 15 metri de ţeavă pe care intenţionau să o transporte la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării:”În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată au fost depistaţi trei bărbaţi cu vârste între 18 şi 30 de ani în timp ce tăiau conductă metalică, folosind o instalaţie improvizată-tip autogen. Persoanele intenţionau să transporte ţeava în lungime de aproximativ 15 metri la un centru de colectare a materialelor refolosibile în vederea valorificării.Jandarmii le-au întocmit autorilor în cauză actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgovişte pentru finalizarea cercetărilor ” a afirmat lt.Ciprian Vătăşelu,purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
