Jandarmeria Română aniversează, pe 3 aprilie, 162 de ani de la înfiinţare. Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3 aprilie 1850 când, printr-un ofis domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi“. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare.Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa a organizat Ziua Porţilor Deschise.La eveniment au participat elevi din instituţiile de învăţământ cu cu care jandarmii au parteneriate de cooperare pe linia prevenirii producerii faptelor de violenţă, copiii cadrelor militare şi toţi cei interesaţi de meseria de jandarm.Ei au fost invitaţi să cunoască îndeaproape atribuţiile şi locul în care jandarmii îşi desfăşoară activitatea, gazdele prezentându-le invitaţilor diverse exerciţii demonstrative (simulări de situaţii tactice, modul de intervenţie al jandarmilor în diferite situaţii),elemente de dresaj canin, şi prezentarea standurilor cu armament şi tehnică.Dacă cei mici au fost interesati să admire exemplarele canine, pistoalele, puştile semiautomate cu lunetă, trusa criminalistică şi materialele de intervenţie, cei mari s-au arătat interesaţi de oferta educaţională şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru admiterea la o şcoală de profil.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
