Un poliţist dâmboviţean a pretins de la o persoană suma de 3000 lei pentru a interveni în favoarea sa într-un dosar penal.Se pare că poliţistul era de ceva vreme în atenţia ofiţerilor DGA care i-au luat urma .Ofiţerii DGA i-au organizat un flagrant agentului şef principal Constantin Badea miercuri seară în localitatea dâmboviţeană Voineşti .Omul legii aparţine Secţiei de Poliţie Rurală Voineşti Poliţistul când şi-a dat seama cu cine are de-a face, s-a urcat la volan şi a demarat în trombă. În toată această urmărire ca-n filme s-a răsturnat cu maşina într-un şanţ de pe marginea drumului şi a ajuns şi la spital : “Am realizat un flagrant al unui agent de poliţie care a pretins şi primit o sumă de bani în vederea soluţionării favorabile a unei cauze penale. A fost somat de către inspectorii DGA, care purtau însemnele respective şi a demarat în trombă, dar s-a răsturnat în şanţul din stânga drumului. A fost dus la spital. Este în regulă. Urmează să fie audiat la Parchet. Vorbim despre o sumă de 3000 de lei. Este cercetat pentru infracţiunea de luare de mită”, a declarat procurorul Radu Cosmin.Poliţistul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 15 ani de închisoare.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
