Vineri , 21 octombrie,agentul principal Leonard Ispas, de la Secţia de Poliţie Petreşti, a fost arestat .Parchetul judeţean Dâmboviţa a solicitat Tribunalului Dâmboviţa, arestarea preventivă a poliţistului pentru 29 de zile. El este acuzat de trafic de influenţă. În speţă, se pare că a cerut şi a primit 6000 de lei de la patronul unui local de jocuri mecanice, promiţându-i că intervine pe lângă Garda Financiară ca să-l scape de rigorile legii. Gurile rele spun că Ispas era recunoscut ca un real sprijin al infractorilor, mulţi blamându-l pentru comportamentul său încă de când se afla la Poliţia oraşului Găeşti. Este regretabil că Leonard Ispas nu a înţeles că i s-a acordat o şansă în urmă cu câţiva ani, atunci când a fost implicat într-un scandal monstru la nivel naţional. Ispas se află acum în arestul IPJ Dâmboviţa pentru 29 de zile,scrie Cronica Găeştiului .
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
