Pe raza localităţii Hulubeşti, în zona Sărăboaia,jandarmii au surprins şase persoane în timp ce sustrăgeau o bucată de conductă metalică, aparţinând unei societăţi comerciale.Cei şase bărbaţi cu vârstă între 20 şi 60 de ani, au decopertat solul aferent unui tronson de conductă metalică pe o distanţă de aproximativ 30 m folosind unelte specifice (cazmale, lopeţi, târnăcop), şi au sustras o bucată de conductă în lungime de aproximativ 26 m, pe care intenţionau să o transporte cu ajutorul unui tractor la un centru de de colectare a materialelor feroase, în vederea valorficării: “Jandarmii le-au întocmit autorilor actele procedurale premergătoare în vederea începerii urmăririi penale, aceştia fiind susceptibili de săvârşirea infracţiunii de tentativă de furt calificat, actele fiind înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti, pentru finalizarea cercetărilor.” a declarat lct.Ciprian Vătăşelu ,purtător de cuvânt IJJ Dâmboviţa .
Furau conductă cu tractorul !
- Advertisement -