Mircea Sandu, presedintele Federatiei Române de Fotbal, a declarat, astăzi ,13 octombrie în cadrul unei conferinţe de presă că în sedinţa Comitetului Executiv s-a aprobat numirea în fruntea Comisiei Centrale a Arbitrilor a lui Ion Crăciunescu, care va conduce acest for până în 2014. Ion Crăciunescu a renunţat la funcţia de preşedinte pe care o avea la Clubul Chindia Târgovişte:”S-au făcut câteva modificari de regulament. S-a aprobat ca începând cu returul campionatului 2011/2012 baremul de arbitraj la Liga I să fie vărsat de LPF din drepturile de televiziune direct Comisiei Centrale a Arbitrilor . La Liga a II-a şi a III-a, arbitrii vor fi plătiţi de cluburi direct în cont. Nu se va mai lucra din returul acestui campionat cu cash pentru arbitri si observatori”, a seclarat Mircea Sandu ,presedintele Federatiei Române de Fotbal.Acum va începe marea bătălie pentru fotoliul de preşedinte la Clubul Chindia,rămas vacant după plecarea domnului Crăciunescu la şefia CCA.
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
