Miercuri seară ,un poliţist de 29 de ani,din Răcari a fost bătut într-o benzinărie din oraş.Omul legii se pare că a intervenit să aplaneze un conflict însă bărbatul scandalagiu nu a stat prea mult pe gânduri şi l-a luat la bătaie pe agentul principal de poliţie.Întreaga scenă a fost surprinsă de camerele de supravebhere.În acest caz s-a demarat o anchetă:”
În seara zilei 17.08.2010, un poliţist din cadrul Poliţiei oraşului Răcari, formaţiunea de Ordine Publică, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, s-a deplasat la staţia peco din localitate, unde a fost lovit cu pumnul în zona feţei de un tânăr.Din primele cercetări s-a stabilit că în timp ce lucrătorul de poliţie purta discuţii cu unul dintre angajaţi, în staţia peco au intrat doi bărbaţi care au început să-i adreseze injurii.La solicitarea poliţistului de a înceta, unul dintre cei doi l-a lovit cu pumnul în zona feţei, după care au părăsit în fugă staţia peco. Polițiștii dâmbovițeni i-au identificat pe cei doi suspecţi, în persoana numiţilor O.V., de 24 de anii şi M.M., de 32 de ani, ambii din oraşul Răcari, şi în prezent desfăşurăm activităţi pentru depistarea acestora și tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj” a declarat cms.Mihaela Savu,purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa .
Polițiștii dâmbovițeni i-au identificat cu ajutorul iamginilor de pe camerele supraveghere pe cei doi suspecţi, în persoana numiţilor O.V., de 24 de anii şi M.M., de 32 de ani, ambii din oraşul Răcari.În prezent se desfăşoară activităţi pentru depistarea celui de 24 de ani și tragerea la răspundere penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ultraj.Bărbatul de 32 de ani a fost deja reţinut şi prezentat Judecătoriei Răcari cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
ARTICOL REAL!!! MARIUS BUGA ESTE SI VA RAMANE REPORTERUL NO.1 IN DAMBOVITA SI CHIAR IN TARA!!!PREZENT LA ORICE ORA DIN ZI SI DIN NOAPTE!!!IN ACEST EVENIMENT A FOST SINGURUL CARE S-A DEPLASAT LA FATA LOCULUI SI A RELATAT TELESPECTATORILOR REALITATEA DIN TARA!!!RUSINE CARAGHIOSULUI mihai eremia CARE NU A PRINS SI DUMNEALUI DIN ACEL „CIOLAN” SI A RAMAS DIN NOU IN URMA CU TOTUL, ARUNCAND CU JARGOANE DE PROST GUST ASUPRA POLITISTILOR,FARA SA FIE IN CUNOSTINTA DE CAUZA,DESI CUMNATUL DUMNEALUI, ESTE TOT POLITIST!VA INTREBATI UNDE LUCREAZA?! TOT IN STRADA!…UNDE?!…TOT LA RACARI!!!