Dacă turiştii au dat năvală şi au împânzit litoralul, nici muntele nu pare mai mai puţin atractiv. Cu câteva săptâmâni în urmă Platoul Padina era împânzit de oameni care doreau să scape de vara caniculară şi să respire aerul tare de munte. Acum ei au un nou prilej de a revizita zona, festivalul montan din Platoul Padina, Munţii Bucegi, care va avea loc în perioada 3-7 august. Ajuns la a doua ediţie, este singurul festival care îmbină activităţile montane cu cele culturale, mai precis muzică şi film. Obiectivul festivalului este acela de a promova turismul în Munţii Bucegi, precum şi educarea montană şi ecologizarea zonei. Intrarea este gratuită, iar programul va cuprinde: activiţi montane- cum ar fi tiroliana, rapel, căţărare, ridicare la ancoră cu balonul, şi concursuri cu ştafetă, proiectare de filme de la TIFF şi concerte. Dintre filmele proiectate menţionăm: Persepolis, Ursul şi Iluzionistul, iar dintre artiştii participanţi: Şuie Paparude, Toulouse Lautrec, Viţa de Vie, Travka, Mărgineanu. În plus, se va organiza şi o colectare selectivă a deşeurilor, iar zona va fi ecologizată înainte şi după eveniment. Pentru cei care doresc să participe, există două posibilităţi de cazare, în zona de camping, suprafaţă amenajată, cu grupuri sanitare sau în cabane. În apropiere se află Hotelul Peştera, Vila Coteanu, Cabana Bolboci, Zănoaga, Padina şi Laptici
Trending
- Daniel Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, la Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România.
- Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță că, datorită Sărbătorilor Pascale, plata pensiilor și indemnizațiilor pentru luna aprilie 2026 va fi devansată
- ITM Dâmbovița : S-a desfășurat faza județeană a concursului național „ȘTIU ȘI APLIC – Securitatea și sănătatea în muncă se dobândesc de pe băncile școlii”, o competiție devenită deja tradiție pentru elevii din învățământul liceal și profesional
- Jandarmii dâmbovițeni pe baricade ordinea la meciul România U21 – San Marino U21
- Traficanți de droguri, prinși în Dâmbovița!
- România U21, ultimele indicații înaintea duelului cu San Marino U21, se joacă în această seară la Târgoviște
- Ciclon puternic în Mediterană: Ploi torențiale, furtuni și vânt cu intensitate de uragan în mai multe țări europene, ajunge miercuri și în România
- Luptă pentru calificarea în finala campionatului la Târgoviște!
