Președintele Consiliul Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a declarat că în prezent se află în desfășurare procedura de depunere a amendamentelor la Legea Bugetului de Stat, iar până duminică, fiecare parlamentar de Dâmbovița trebuie să precizeze clar ce susține.
Alături de parlamentarii PSD Dâmbovița, șeful administrației județene a pregătit amendamente pentru Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, vizând achiziția de aparatură medicală performantă. Corneliu Ștefan a subliniat că nu se cer privilegii și nici pretexte politice, ci doar resurse necesare pentru îmbunătățirea serviciilor medicale din județ.
„Apelul meu către toți parlamentarii de Dâmbovița, indiferent de partid, este direct: susțineți aceste amendamente. Nici tăcerea, nici absența, nici explicațiile nu mai sunt acceptabile când e vorba de sănătatea oamenilor”, a transmis Corneliu Ștefan.
Amendamentele aprobate în ultimii ani au adus rezultate concrete în județ:
Mamograf digital și echipament RMN la Spitalul Județean Târgoviște
Aparat pentru depistarea substanțelor psihoactive în Laboratorul de Toxicologie
Finanțare pentru aparatul angiograf, care a salvat sute de vieți în Secția de Cardiologie
De asemenea, anul trecut, amendamentele au permis modernizarea Spitalului Orășenesc Pucioasa, oferind pacienților condiții mai bune de tratament și siguranță medicală.
„Când vorbim despre sănătatea oamenilor, nu există calcule politice. Există doar obligația de a vota corect”, a concluzionat președintele CJ Dâmbovița.

