Colindele, această mărturie vie a tradițiilor noastre creștine și populare, aduc în fiecare an lumina și bucuria Crăciunului în sufletele credincioșilor. Sărbătoarea Nașterii Domnului păstrează un farmec aparte în spiritualitatea românească, iar cântecele strămoșești, transmise din generație în generație, rămân una dintre cele mai puternice forme de manifestare a folclorului religios.
Pentru a cinsti aceste valori, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, împreună cu Primăria comunei Moroeni, organizează „Festivalul Colindelor” – ediția a VII-a, în data de 14 decembrie 2025, la Sala de Sport din Moroeni, începând cu ora 11:00.
Evenimentul aduce la un loc ansambluri folclorice și grupuri vocal-tradiționale din numeroase zone ale țării, într-o celebrare autentică a datinilor românești:
Ansamblul „Simion Florea Marian” – Ilișești, Suceava
Ansamblul „Balada” – Moisei, Maramureș
Ansamblul „Izvoarele Borcutului” – Borca, Neamț
Ansamblul „Codrulețul” – Vorona, Botoșani
Ansamblul „Mugurașii Agășeni” – Agăș, Bacău
Corul Parohial „Glod” – Moroeni, Dâmbovița
Ansamblul „Cununița” – Școala Gimnazială „Ion Ciorănescu” Moroeni
Ansamblul folcloric „Ciobănaș de Moroeni” – Dâmbovița.
O prezență deosebită în acest an va fi Ansamblul folcloric din raionul Ștefan Cel Mare, localitatea Volintiri, Republica Moldova, aflat pentru prima dată pe scena festivalului din Moroeni.
Tradiția colindelor rămâne o punte între generații, o rugăciune cântată și o bucurie împărtășită.
Organizatorii invită publicul să se bucure de un spectacol al sufletului românesc, unde fiecare colind readuce magia copilăriei și binecuvântarea Crăciunului.


