Jandarmii dâmbovițeni au participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2025”

Știri

Jandarmii dâmbovițeni au luat parte  la exercițiul tactic cu grad ridicat de complexitate „Carpathian Blue Shield 2025”, coordonat de Jandarmeria Română, pentru gestionarea situațiilor de criză în domeniul ordinii publice la nivel zonal.

Jandarmii dâmbovițeni au participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2025”

Scenariul s-a desfășurat la fostul Liceu Tehnologic „Nicolae Ciorănescu” din municipiul Târgoviște și a implicat intervenții coordonate, comunicare în timp real și aplicarea procedurilor standard într-un cadru integrat.

Jandarmii dâmbovițeni au participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2025”

Obiectivul principal al exercițiului a fost consolidarea capacității de reacție, cooperarea operativă și îmbunătățirea modurilor de acțiune, pentru ca intervențiile reale să fie cât mai rapide și eficiente.

La activitate au participat:jandarmi dâmbovițeni și de la Brigada Specială de Intervenție a Jandarmeriei,militari străini din Bulgaria, Croația și Slovacia,echipaj SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dâmbovița,observatori din România și Statele Unite ale Americii.

Exercițiul reprezintă o oportunitate de pregătire avansată și de dezvoltare a colaborării internaționale în domeniul securității și protecției civile.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social