Contribuabilii persoane fizice din orașul Răcari pot beneficia de o facilitate fiscală importantă: scutirea de la plata majorărilor de întârziere, dacă își achită integral obligațiile fiscale restante.
Primăria informează că perioada de depunere a cererilor este 10 septembrie – 19 decembrie 2025, iar acestea trebuie depuse la Biroul Impozite și Taxe Locale. Plata integrală a obligațiilor fiscale este condiția esențială pentru acordarea scutirii.
„Această măsură vine în sprijinul contribuabililor și le oferă posibilitatea de a-și regulariza situația fiscală fără penalități suplimentare. Încurajăm toți cetățenii să profite de această facilitate și să-și achite obligațiile la timp”, a transmis administrația locală.
Pentru mai multe informații, cetățenii pot contacta Biroul Impozite și Taxe Locale sau se pot prezenta direct la ghișee în intervalul menționat.

