Vineri seară, sărbătoarea „Zilele Cetății Târgoviște 2025” a adus publicului dâmbovițean un spectacol de folclor de excepție, susținut de Orchestra Populară „Chindia” și artiști îndrăgiți ai muzicii tradiționale românești.

Familie și talent pe scenă
Seara a început cu duetul Cristina Dan și Yuri Țiple, care au adus armonia folclorului autentic în fața spectatorilor. Momentul a fost îmbogățit de prezența fiului lor, Arsenie Țiple, un tânăr interpret cu mult talent, care a cucerit publicul prin prospețime și emoție.

Mari artiști, aplauze la scenă deschisă
Spectacolul a continuat cu recitalul Mariei Dragomiroiu, care a încântat publicul cu piese de suflet, inclusiv melodii celebre ale regretatei Ileana Sărăroiu, adevărate icoane ale folclorului românesc. Seara s-a încheiat cu prestația Mariei Cârneci, originară din Perșinari, care a ridicat publicul în picioare cu interpretările sale pline de energie și voie bună.

Tradiție și comunitate

Aplauzele și buna dispoziție au transformat spectacolul într-o adevărată sărbătoare a tradițiilor românești, marcând încă o ediție de succes a Zilelor Cetății. Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură, în spiritul promovării muzicii și culturii populare.