La Târgoviște va începe a doua acțiune de dezinsecție pe domeniul public

Știri

Primăria municipiului Târgoviște anunță startul celei de-a doua campanii de dezinsecție din acest an. Acțiunea se va desfășura în perioada 14 – 25 iulie 2025, în intervalul orar 23:00 – 06:00, și va acoperi toate zonele de interes public din oraș.

Parcurile, locurile de joacă, spațiile verzi dintre blocuri, cimitirele și aliniamentele stradale vor fi tratate cu substanțe avizate pentru combaterea insectelor zburătoare și târâtoare – în special țânțari, muște și căpușe – atât în stadiul de larvă, cât și adult.

„Se vor folosi substanțe ecologice omologate de Ministerul Mediului și Ministerul Sănătății – printre care K-Othrine, Solfac și Microsin – care acționează eficient fără a pune în pericol sănătatea populației”, au transmis reprezentanții Direcției de Salubritate.

Atenție, apicultori! Vă rugăm să luați toate măsurile necesare pentru protejarea stupilor. De asemenea, posesorii de animale de companie sunt sfătuiți să evite zonele vizate în timpul intervențiilor.

IMPORTANT: Intervențiile se vor desfășura doar în condiții meteorologice favorabile. În caz de ploaie sau vânt puternic, programul va fi reprogramat.

Acțiunea face parte din strategia municipalității de a menține un mediu public curat, sigur și confortabil pentru toți locuitorii Târgoviștei.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social