1 iunie la Cinema Independența. Copiii sunt invitați să sărbătorească Ziua Internațională a Copilului într-un mod cu totul special la Cinema Independența, unde, pe 1 iunie, vor putea urmări două proiecții GRATUITE în cadrul festivalului AnimaȚIE.
De la ora 11:00, cei mici se vor bucura de aventurile pline de umor ale lui Clifford, Marele Câine Roșu, iar de la ora 15:00, povestea clasică a Cenușăresei îi va purta într-o lume fermecată de basm și magie.
Accesul este liber, însă numărul locurilor este limitat, astfel că biletele se pot ridica în avans de la casieria cinematografului. Organizatorii îi încurajează pe părinți și copii să vină din timp pentru a prinde locuri.
„Ne dorim să le oferim copiilor din Târgoviște o zi plină de bucurie și culoare, cu povești care să-i inspire și să le aducă zâmbetul pe buze”, au declarat organizatorii festivalului.

