Ultima șansă pentru facilități fiscale oferite de către Primăria Târgoviște 

Știri

Ultima șansă pentru facilități fiscale oferite de către Primăria Târgoviște, locuitorii municipiului Târgoviște care au restanțe la plata taxelor și impozitelor locale mai au doar două săptămâni pentru a beneficia de scutiri semnificative. Până pe 25 noiembrie 2024, aceștia pot plăti o parte din datorii și pot obține reduceri importante la debitul principal și majorările de întârziere.

Cei care au restanțe sub 5.000 lei pot beneficia de o reducere de 50% din suma datorată dacă achită cel puțin jumătate din datorie până la termenul-limită. În cazul debitorilor cu restanțe mai mari de 5.000 lei, aceștia pot obține o anulare de 25% din obligațiile principale, cu condiția ca 75% din datorie să fie achitată până pe 25 noiembrie.

Pentru a solicita scutirea, contribuabilii trebuie să completeze o cerere, disponibilă atât la ghișeu, cât și online (impozitelocale@pmtgv.ro). După depunerea cererii, vor primi o comunicare privind suma exactă de plată.

Plățile pot fi efectuate la ghișeele instituției, prin internet banking, mandat poștal sau pe platforma www.ghiseul.ro. Programul de încasări este de luni până vineri, cu excepția zilei de marți, când se lucrează până la ora 18:30.

Este o oportunitate unică pentru târgovișteni de a-și rezolva obligațiile fiscale și de a profita de reduceri considerabile! Nu ratați această șansă!

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social