Pâinea dusă cu tractorul Primariei, 50 de familii sunt izolate în comuna Malu cu Flori, zona Micloșanii Mici- Micloșanii Mari. VIDEO

Știri

Pâinea dusă cu tractorul Primariei, 50 de familii sunt izolate în comuna Malu cu Flori, zona Micloșanii Mici- Micloșanii Mari,  după ce marți seară, drumul comunal DC 125 Valea Largă-Micloșanii Mici a fost rupt de viitura de pe pârâul Valea Largă.

Marți seară, la Malu cu Flori, cantitățile de apă au fost de  100 de l/mp.

Pentru că niciun mijloc de transport nu poate ajunge în zonă, tractorul este singura soluţie dar doar până într-o anumită zonă, de acolo mai sunt 20 de familii  din cele 50 la care se ajunge doar cu piciorul.

Primarul comunei, Ion Constantin alături de colegii din primarie  sunt în zona afectată și ține direct legătura cu cetățenii.

La primele ore ale dimineții,   administrația locală  a mers sa le ducă pâinea  cea de toate zilele, celor 50 de familii izolate. La ora transmiterii acestei știri, în  zonă  există atât apă potabilă cât și energie electrică.

Dacă îi vine rău cuiva, ambulanța nu are cum să ajungă. Să  nu mai vorbim de o intervenție a pompierilor dacă Doamne ferește este vorba de un incendiu.

În orele următoare, autorităţile locale vor face tot posibilul să amenajeze provizoriu, o cale de  acces pentru toți cetățenii din zona afectată. 

Edilul Ion Constantin face apel către autoritățile centrale să-și îndrepte urgent atenția și către  comuna Malu cu Flori unde trebuie să se refacă drumul luat de viitură.

Pericolul există în continuare la nivelul comunei Malu cu Flori deoarece încă se află sub avertizare COD GALBEN de ploi  24 august, ora 10:00 – 24 august, ora 21:00

Meteorologii anunță că vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

Urmărește Partener TV și pe Google News

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social