Intrare gratuită la Grădina Zoologică Târgoviște, pe 9 august

Știri

Intrare gratuită la Grădina Zoologică Târgoviște, luni, 9 august 2021, zi care a fost desemnată de autorităţile mondiale în domeniu, drept Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi a Parcurilor.

Municipalitatea târgovișteană doreşte să marcheze această zi şi cu acest prilej oferă tuturor vizitatorilor posibilitatea de a vizita gratuit Grădina Zoologică.

Administrația Grădinii Zoologice Târgoviște împreună cu Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște vă invită luni, 9 august 2021, la Grădina Zoologică, pentru a sărbători Ziua Internaţională a Grădinilor Zoologice şi Parcurilor, care va fi marcată prin diferite jocuri şi concursuri pentru cei mici, program de hrănire a urşilor, cerbilor şi suricatelor. Mascota Miki va fi prezentă şi ea, pentru a întreţine atmosfera de bună dispoziţie.

Grădina Zoologică a beneficiat mereu de sprijinul administraţiei locale, care an de an a dat bani pentru realizarea lucrărilor de întreţinere. Se întinde pe o suprafaţa de 4 hectare şi deţine în jur de 80 de specii de păsări şi animale, unele unicat în România : hipopotamul pitic (Hexaprotodon liberiensis), o specie de maimuţe – Mangabi negru cu moţ (Cercocebus atterimus ) sau vulturul pleşuv – (Aegypius monachus).  

Grădina Zoologică de la Târgovişte a rămas, încă din secolul XVI, una dintre cele mai mari şi mai frumoase din ţară.   Zoo Târgovişte mai deţine, în colecţia sa, specii de păsări şi animale, de pe toate continentele: Europa, Asia , Australia, America de Nord, America de Sud şi Africa. 

- Advertisement -

Mai multe

1 COMENTARIU

  1. Cum ar fi să eliberați animalele in mediul lor natural și să o transformați intr-o grădină pentru oameni?! Vezi Piatra Neamț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social