La 24 mai este celebrată Ziua limbii bulgare. La această dată sunt sărbătoriţi Sfinţii Chiril şi Metodie, creatorii alfabetului chirilic, utilizat pentru scrierea în limba bulgară.

Această dată este declarată sărbătoare oficială în Republica Bulgaria, prin hotărârea Adunării Naţionale din 30 martie 1990. Alfabetul chirilic a devenit unul dintre cele trei alfabete ale Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, momentul aderării Bulgariei la blocul comunitar.
Cu acest prilej, bulgarii sărbătoresc, anual, ziua scrierii chirilice, în cinstea creatorilor acesteia. Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte la 11 mai Sfinţii Metodie şi Chiril, numiţi „apostolii slavilor”, pentru că au tradus Sfânta Scriptură în limba slavonă. Senatul a adoptat la 11 martie 2015 propunerea legislativă pentru instituirea acestei zile, iar Camera Deputaţilor la 22 aprilie 2015. Legea nr. 100/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial la 8 mai 2015.