Ziua Constituţiei României, sărbătorită pe 8 decembrie

Știri

Astăzi este Ziua Constituţiei României, sărbătorită pe 8 decembrie, după referendumul naţional din 1991.

Constituţia, adoptată acum 29 de ani, a fost prima de după revoluţia din 1989.

După patru ani de la adoptarea legii fundamentale parlamentul a aprobat o iniţiativă legislativă prin care este marcată Ziua Constituţiei.

Constituţia a fost modificată o singură dată, în 2003.

Constituţia României din 1991 a fost adoptată în şedinţa Adunării Constituante din 21 noiembrie 1991. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenţi 509, din care 414 s-au pronunţat pentru şi 95 împotrivă. A intrat în vigoare în urma aprobării ei prin Referendumul naţional de la 8 decembrie 1991, cu o largă majoritate. Din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ în vederea acestei Constituții, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Constituţia României cuprinde: Titlul I – Principii generale; Titlul II – Drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale; Titlul III – Autorităţile publice; Titlul IV – Economia şi finanţele publice; Titlul V – Curtea Constituţională; Titlul VI – Integrarea euroatlantică; Titlul VII – Revizuirea Constituţiei; Titlul VIII – Dispoziţii finale şi tranzitorii.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social