Ultilajele de deszăpezire au intervenit pe DN7C Transfăgărășan și DN73 Fundata – Moieciu de Jos, potrivit CNAIR.
Pe DN7C Transfăgărășan (Bâlea Lac – Bâlea cascadă, 1-5 cm zăpadă frământată) și pe DN73 (Fundata – Moieciu de Jos, 0-2 cm zăpadă frământată spre acostamente).
S-a acționat cu o autoutilitară și s-au răspândit 5 tone de sare.
De când sunt obligatorii ANVELOPELE DE IARNĂ şi care sunt amenzile
Primele ninsori şi-au făcut deja apariţia la munte, iar prognozele ANM anunţă că vremea se răceşte şi aduce cu ea fenomene specifice sezonului rece
A început sezonul anvelopelor de iarnă, șoferii ale căror autovehicule nu sunt dotate cu astfel de pneuri pot primi amenzi de până la 2.900 de lei, precum și reținerea certificatului de înmatriculare. Deși nu există o dată de la care anvelopele de iarnă sunt obligatorii, acestea trebuie să fie mereu prezente atunci când circulați pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, indiferent de perioada anului.
Potrivit Codul Rutier, este interzisă circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acestea să fie dotate cu cauciucuri de iarnă. Este vorba despre OG 5 2011 sau ”Legea cauciucurilor de iarnă”, intrată în vigoare de la 1 noiembrie 2011.
Pentru a conduce regulamentar, schimbarea anvelopelor, din cele de vară în cele de iarnă, este esențială la sosirea sezonului rece și a zăpezii pe drumuri. „Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circulă pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă.
Anvelopele de iarnă se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons”.