Au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 648 de arme, din care 265 letale, 370 neletale supuse autorizării și 13 neletale supuse notificării. Totodată, au fost indisponibilizate 16.209 bucăți de muniție, în primele 3 luni ale anului, ca rezultat al acțiunilor desfăurate sub coordonarea Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase – I.G.P.R.
De la începutul anului, la nivel național, polițiștii structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase au efectuat 3.782 de controale pe linie de arme, muniții, braconaj cinegetic, materii explozive, substanțe și deșeuri periculoase, la 2.957 de persoane fizice și la 815 persoane juridice.
Au fost derulate 808 acțiuni (379 pe linie de arme și muniții, 270 pe linie de braconaj cinegetic și 159 pe linie de materii explozive, substanțe și deșeuri periculoase), în urma cărora, au fost constatate 943 de infracțiuni, 403 dintre acestea pentru nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, 131 privind regimul vânătorii și protecției fondului cinegetic, 303 infracțiuni de nerespectare a regimului explozivilor și articolelor pirotehnice și 106 pentru alte abateri.
Ca urmare a activităţilor de combatere a infracţionalităţii în acest domeniu, au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 648 de arme, din care 265 letale, 370 neletale supuse autorizării și 13 neletale supuse notificării. Totodată, au fost indisponibilizate 16.209 bucăți de muniție.
De asemenea, au fost indisponibilizate peste 11 tone de articole pirotehnice, 65 de tone și 840 de litri de substanțe periculoase, 472 de tone de produse de protecție a plantelor, 51 de tone și 3.000 de litri de deșeuri periculoase și 37 de kg. de mercur.