Clipe de groază pe DJ 701 Corbii Mari, satul Vadu Stanchi unde a avut loc un accident grav, patru persoane au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Circulația este blocată pe ambele sensuri.
Un șofer în vârstă de 20 ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul marca Ford , pe DJ 701 Corbii Mari, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism marca Volkswagen, condus de un bărbat, în vârstă de 33 ani.
Pompierii dâmbovițeni intervin la fața locului cu 1 ASAS, 1 SMURD de la GI Potlogi, Detașamentul Titu cu echipaj de descarcerare și SAJ cu 3 echipaje.Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cauza exactă a accidentului.