La Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, două asistente au fost depistate pozitiv cu COVID – 19.
Cele două asistente, una din cadrul Secției Boli Infecțioase Târgoviștre și cea de-a doua din cadrul Secției de Pneumologie, au prezentat simptome și au fost testate.
în ultimele zile asistăm la o creştere susţinută a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus în judeţul Dâmboviţa. Specialiștii în domeniul,atrag atenţia asupra necesităţii respectării cu stricteţe a regulilor de igienă personală şi a măsurilor de protecţie sanitară:
-purtarea măştii în spaţiile închise; aceasta trebuie să acopere complet gura şi nasul persoanei care o poartă;
-evitarea zonele cu aglomerări umane;
-păstrarea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri faţă de celelalte persoane;
-evitarea contactului direct cu alte persoane;
-igienizarea frecventă a mâinilor.
Autoritățile județene fac apel la persoanele depistate pozitiv şi care refuză internarea, că este imperios necesar să se prezinte la spital pentru o evaluare medicală a stării de sănătate şi pentru instituirea conduitei terapeutice.
De asemenea, adresează rugămintea către persoanele intervievate în cadrul anchetelor epidemiologice, să ofere informaţii clare şi complete pentru a putea depista toţi contacţii direcţi.