Comuna Moroeni beneficiază de investiţii prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, alături de Șotânga și Mătăsaru. Astăzi, a fost dată în folosință platforma comunală pentru gunoiul de grajd din comuna dâmbovițeană Moroeni.
Alături de administrația locală de la Moroeni, au fost deputatul Corneliu Ștefan- președinte PSD Dâmbovița, vicepreședintele CJ Dâmbovița, Luciana Cristea, directorul LDP, Cristian Avanu și primarii din zona de nord a județului Dâmbovița.
Această investiție realizată de admnistrația locală condusă de primarul Laurențiu Moraru și viceprimarul Florin Leotescu, va ușura mult activitatea crescătorilor de animale din zonă.
Patforma de la Moroeni are o capacitate de stocare de 1.512 metri cubi pe an, suficient cât să asigure nevoile de depozitare şi compostare ale crescătorilor de animale din comună.
Valoare totala a platformei este de 1.862.412,76 lei. Eforturile investiționale au fost suportate în proporție de aproximativ 95% de către MMAP, contribuția locală a comunei Moroeni fiind de aproximativ 5% și constând în contravaloarea serviciilor de proiectare în baza Contractului de finanțare nr. 125224/14.02.2019-1020/31.01.2019, în timpul guvernării PSD.
Investiția urmează să fie exploatată de către UAT Moroeni și monitorizată de către MMAP, pe toată durata de viață a acesteia.
Autoritatea locală de la Moroeni beneficiară a finanțării, a primit odată cu realizarea platformei, și un set de utilaje, cu care să poată realiza colectarea de la micii crescători de animale, indiferent că sunt fermieri sau simpli gospodari.
Astfel, fermierii vor putea transporta singuri gunoiul de grajd la platformă sau vor putea apela la serviciile de colectare publice, realizate cu ajutorul utilajelor primite de Unitatea Administrativ-Teritorială (UAT) odată cu realizarea platformei: tractor, două remorci, încărcător frontal, maşină de împrăştiat compostul şi cisternă vidanjă.
Una din problemele cu care se confruntă fermierii care cresc animale este aceea a gestionării gunoiului de grajd. În special pentru cei care au un număr redus de animale, construirea de platforme individuale, așa cum prevăd normele legale, pune de cele mai multe ori probleme.
Acesta este motivul principal pentru care Proiectul „Controlul Integral al Poluării cu Nutrienți”, implementat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, are ca obiectiv realizarea de investiții la nivel de comună, de care să beneficieze toți fermierii mici (până în 100 de UVM) din zona unde platforma este amenajată.
Autoritatea locală decide asupra modului în care costurile de exploatare ale platformei urmează a fi acoperite, printr-o hotărâre a Consiliului Local.
Compostul rezultat (mraniţa) va putea fi valorificat prin vânzare, împrăştiere pe terenurile agricole sau, în funcţie de contractul încheiat cu fermierii, va putea fi returnat acestora pentru uz propriu.
Un avantaj conex, pe care platforma în aduce în plan local, este acela că, prin contractele încheiate și prin procesele verbale de predare a bălegarului, fermierii pot demonstra la APIA și AFIR faptul că sunt conformi în ceea ce privește capacitățile de stocare a gunoiului de grajd.