Astăzi este aşteptat rezultatul necropsiei în cazul fetiței de 11 ani care a dispărut vineri după-amiază din localitatea Gura Șuții din Dâmbovița, găsită moartă ieri, pe un câmp aflat la 2 kilometri de casă. Aceasta avea corpul plin de răni, iar polițiștii îl bănuiesc de această oroare pe un cetățean olandez, care a stat câteva zile în Bucureşti unde a închiriat un apartament şi o maşină,dar între timp a și plecat de pe teritoriul României.
Trupul copilei a fost găsit ieri pe câmp,înfășurat într-o folie de plastic,iar poliţistii spun că acesta este, probabil, motivul pentru care corpul nu a fost observat din elicopter.In acest moment, vorbim despre un suspect principal care nu mai este pe teritoriul României, iar polițiștii fac acum toate demersurile pentru a reuși să găsească și alte probe împotriva acestui bărbat.
Primele date ale anchetatorilor indica faptul ca suspectul olandez a vorbit cu polițiștii români, dar în momentul respectiv, nu existau suficiente date ca oamenii legii să ia vreo măsură împotriva celui care este acum suspect principal.S-a intâmplat sâmbătă, când polițiștii au pus cap la cap imaginile de pe cele 34 de camere de supraveghere din localitatea Gura Șuții,proprietate ale Primăriei şi particulare. Mașina inchiriată de suspect din Bucureşti a făcut în jumătate de oră un drum de 2-3 minute.
După această analiză, polițiștii au avut trei mașini suspecte, trei mașini care circulau foarte aproape de fetița de 11 ani și care circulau cu viteză mică. Ceea ce le-a atras atenția în mod special anchetatorilor a fost o mașină condusă de cetățeanul olandez.Mașina respectivă a fost văzută la nici un minut după ce fata apărea pe ultima cameră de supraveghere. În plus, un drum de nici 2-3 minute a fost parcurs de acest autovehicul în jumătate de oră.
Polițiștii au luat legătura cu toți cei trei șoferi, i-au întrebat dacă au fost în zona respectivă, dacă au condus respectivele mașini. Toți trei au recunoscut acest lucru, inclusiv cetățeanul străin. El a spus că mașina pe care o conducea este una închiriată, lucru care s-a și adeverit, însă nu a recunoscut că ar fi luat-o în mașină pe fetiță.
Din păcate, camerele de supraveghere nu au putut surprinde acest moment. Practic, nu există nicio dovadă clară că fetița de 11 ani s-a urcat în mașina respectivului bărbat.La conferința de presă de duminică seara, autoritățile au refuzat să confirme că este vorba despre un cetățean olandez în cercul de suspecți, mărginindu-se să spună că există un „cetățean străin”.Rudele victimei spun ca politistii nu si au facut datoria si nu au cautat sambata seara chiar in perimetrul unde a doua zi a si fost gasita fetita.
Polițiștii l-au supravegheat pe acest cetățean străin până în momentul în care el a ieșit din țară,in conditiile in care ei nu aveau ce să-i facă la momentul respectiv, pentru că fetița încă nu fusese găsită moartă, era doar un copil dispărut. Doar pentru că a fost văzut în prejma fetiței nu înseamnă că îl și pot acuza de ceva, așa că anchetatorii încearcă acum să confirme existența ADN-ului fetiței în mașina pe care suspectul a închiriat-o.Autovehiculul a fost găsit la firma de închiriere auto şi a fost indisponibilizat de Poliţie. Mașina a fost percheziționată.Polițiștii nu exclud însă și alte variante și nici ca alte persoane să-i fi făcut rău fetiței, tocmai de aceea există un cerc de suspecți, nu un singur bărbat suspectat.Deși un medic legist a opinat, în momentul în care a fost găsit trupul fetiței, că după părerea sa, decesul a survenit în urmă cu 48 de ore, doar specialiștii de la Medicină Legală pot stabili cu exactitate cauza și momentul morții.