Municipiul Târgovişte în sărbătoare. În zilele de 10 și 11 august , la Târgovişte au avut loc ceremoniile liturgice dedicate Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţãrii Româneşti.
Premierul Viorica Dăncilă, vicepremierul şi ministrul de Interne, Mihai Fifor, Leonardo Badea, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară şi europarlamentarul Rovana Plumb au participat la sărbătorirea Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului,organizată de Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte.
Nu au lipsit parlamentarii dâmboviţeni Corneliu Ştefan, Carmen Holban şi Titus Corlăţean,prefectul judeţului Dâmboviţa, Antonel Jîjîie, preşedintele CJ, Alexandru Oprea, vicepreşedintele CJ, Luciana Cristea, primarul municipiului Târgovişte, Cristian Stan, viceprimarii Monica Ilie şi Cătălin Rădulescu, ierarhi invitați din țară și din străinătate.
În acest an se împlinesc douăzeci de ani de arhipăstorire, la Târgoviște a Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, 10 ani de la proclamarea locală a canonizării Sf. Voievod Neagoe Basarab și de la aducerea și așezarea moaștelor Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului şi Mitropolitul Ţării Româneşti, în Catedrala din Târgoviște, precum și 360 de ani de la trecerea la cele veșnice a cărturarului Udriște Năsturel, sfetnicul Voievodului Matei Basarab, care a activat în capitala Valahiei. Pentru aceasta, Înaltpreasfinția Sa a lansat câteva volume tipărite cu acest prilej de către Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei.
Mii de persoane participă, în fiecare an, la ceremoniile religioase prilejuite de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nifon, organizate de Catedrala Arhiepiscopală şi Mitropolitană din Târgovişte.
Sfântul Ierarh Nifon este primul sfânt canonizat în România. Moaștele sale au fost aduse de la Mănăstirea Dionisiu, din Muntele Athos în Catedrala din Târgoviște în urmă cu un deceniu, iar capul şi mâna dreaptă a Sfântului Nifon se află din 1949 în Catedrala Mitropolitană din Craiova.