JavaScript must be enabled in order for you to see "WP Copy Data Protect" effect. However, it seems JavaScript is either disabled or not supported by your browser. To see full result of "WP Copy Data Protector", enable JavaScript by changing your browser options, then try again.

Widgetized Section

Go to Admin » Appearance » Widgets » and move Gabfire Widget: Social into that MastheadOverlay zone

VIDEO. Ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, a luat la pas zonele turistice din judeţul Dâmboviţa

Autor:

Data: 31 mai 2018, 15:00

Joi , 31 mai 2018, ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, și-a început vizita oficială în județul Dâmbovița cu o întâlnire de lucru, ce s-a desfășurat în sala Unirii a Consiliului Județean Dâmbovița.
Principalele subiecte dezbătute au vizat atât prioritățile și proiectele pe care Ministerul Turismului le are în derulare, în prezent, cât și principalele chestiuni de interes pentru județul Dâmbovița în ceea ce privește promovarea turistică, respectiv: stațiunea turistică de interes național Padina – Peștera, stațiunea balneoclimaterică de interes național Pucioasa și obiectivele turistice din județ. Ca priorități, în prezent, autoritățile locale și județene sunt interesate de realizarea unor investiții importante în zona montană, și anume: pârtii de schi (zona Moroeni), parcare publică (zona telecabină Peștera) și un centru multifuncțional de servicii (zona Salvamont). Obiectivul, pe termen lung, este de a transforma zona Padina – Peștera într-o stațiune turistică de interes național, cu 4.000 locuri de cazare.
Alte probleme abordate au vizat aspecte privind susținerea stațiunilor balneoclimatice, transpunerea în legislația națională a reglementărilor europene specifice comercializării pachetelor turistice, instituirea și aplicarea de măsuri de control asupra utilizării corecte a tichetelor de vacanță, simplificarea procedurilor de obținere a vizelor pentru turiștii străini, dar și pentru personalul calificat din străinătate care dorește să se integreze pe piața forței de muncă din țara noastră, necesitatea instituirii de noi circuite turistice la nivel național, precum și introducerea de noi facilități în domeniul taxelor și impozitelor pentru operatorii de turism.
Cu privire la problematicile ce i-au fost aduse în atenție, ministrul Bogdan Trif a precizat că susține proiectele de dezvoltare a turismului în județul nostru și că, în prezent, la nivelul ministerului, există mai multe priorități în vederea susținerii potențialului turistic național și local, dintre care amintim realizarea unei strategii integrate în domeniul turismului, care să contribuie la promovarea electronică a acestui potențial.

În acest sens, se urmărește ca, până la sfârșitul anului, să fie finalizat un ghid turistic complex al României. O altă prioritate importantă este descentralizarea, în sensul în care se urmărește transferarea competențelor de reglementare către autoritățile locale: „Mi-am dorit de mult să vin în județul Dâmbovița. Este unul dintre cele mai frumoase județe din țară. Aveți foarte multe zone și obiective turistice cu care noi, românii, de mândrim (…). Este important să avem o strategie integrată, să includem aceste obiective în circuite turistice, astfel încât județul Dâmbovița să fie unul dintre beneficiarii turismului (…). Am semnat acum două luni de zile, în acest sens, un contract cu Banca Mondială astfel că, până la sfârșitul anului, vom avea acea strategie făcută în mod profesionist, de către oameni competenți (…). Tot până la sfârșitul anului, vom avea un ghid turistic al României, sub forma unei hărți (…). Județul Dâmbovița are, în Master Plan, incluse mai multe investiții. Sunt patru proiecte pe care eu îmi doresc să le finanțez. O să am discuții cu domnul președinte al Consiliului Județean astfel încât toată documentația să fie pusă la punct și să putem începe, cât mai repede, finanțarea.”
De asemenea, ministrul a mai precizat că s-au simplificat procedurile de acordare a vizei pentru turiștii străini și că, în viitorul apropiat, vor fi redeschise și birouri de promovare externă. Mai mult decât atât, pentru piața forței de muncă, se urmărește a se găsi soluții pentru dezvoltarea unei economii inclusive, sens în care se analizează și posibilitatea redeschiderii școlii românești de formare profesională în domeniul turismului. Bogdan Trif a mai punctat faptul că, în prezent, se lucrează la formularea unui act normativ în domeniul turismului care, imediat după ce va fi finalizat, va urma procedurile specifice de avizare.
Ulterior, ministrul a vizitat câteva dintre obiectivele turistice de referință din municipiul Târgoviște, respectiv Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic, Mănăstirea Stelea, Curtea Domnească, „Metamorfozele unui loc al memoriei” și Complexul Turistic de Natație Târgoviște.

Programul a continuat cu o deplasare în orașul Pucioasa, prilej cu care înaltul demnitar guvernamental a vizitat societățile comerciale Ceres și Turism Pucioasa și a purtat discuții cu autoritățile administrației publice cu privire la potențialul turistic al localității. La eveniment au participat Daniel Comănescu – președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Luciana Cristea – vicepreședinte al Consiliului Județean Dâmbovița, Adrian Țuțuianu – vicepreședintele Senatului României, Antonel Jîjîie – prefectul județului Dâmbovița, Florina Mureșan – subprefectul județului, Ivan Vasile Ivanoff – secretarul județului, Ionuț Săvoiu – administrator public al județului, Daniel Cristian Stan – primarul municipiului Târgoviște, parlamentarii Carmen Holban, Oana Vlăducă și Corneliu Ștefan, Costel Preda – directorul Direcției Silvice Dâmbovița, Cristina Ștefan – prorector al Universității „Valahia” din Târgoviște, Gelu Rusescu – președintele Camerei de Comerț și Industrie Dâmbovița, Valentin Calcan – președintele Asociației Turistice Peștera – Padina, reprezentanți ai unităților administrativ – teritoriale dâmbovițene, precum și ai mai multor entități care activează în domeniul turismului. De asemenea, au fost prezenți și reprezentanți ai aparatului de specialitate al Consiliului Județean Dâmbovița.
Ministrul Bogdan Trif vizitează şi zona montană Peștera – Padina a județului Dâmbovița, declarată stațiune turistică de interes național în cursul acestui an. Cu această ocazie, vor fi purtate discuții privind proiectele de dezvoltare a stațiunii turistice mai sus-amintite și vor fi vizitate următoarele obiective: Lacul Bolboci, Turbăria Lăptici, Peștera Ialomiței și sediul Serviciului Public Salvamont Dâmbovița.

Caută în Arhivă

Selectați o dată
Selectați o categorie
Căutare cu Google