Deşi a trecut un an de la deflagraţie, stau cu teama ca în orice moment blocul s-ar putea dărâma peste ei. Şapte familii din oraşul dâmbovţean Fieni, care au revenit în blocul în care în urmă cu un an a avut loc o puternică explozie, spun că în fiecare zi îşi riscă viaţa. Deşi imobilul a fost expertizat, iar specialiştii au recomandat dărâmarea celor trei niveluri afectate, până la această oră nimic nu s-a schimbat.Mai mult, oamenii spun că plăcile de beton ,din care este construit blocul se mişcă de la o zi la alta iar când plouă apa ajunge până la apartamentele de la parter. Primarul oraşului spune însă , că nu există niciun pericol , iar pentru refacerea imobilului este nevoie de foarte mulţi bani de care autorităţile locale nu dispun.Pe data de 4 octombrie, în urmă cu un an , blocul D2 de pe strada Teilor din oraşul Fieni era zguduit de o puternică explozie. Două persoane aveau să-şi piardă viaţa şi alte două erau rănite, imobilul fiind închis şi izolat de autorităţi iar locatarii mutaţi.La un an de la acea zi, şapte familii au revenit acasă, însă spun ei, se tem pentru viaţa lor. Deşi imobilul a fost expertizat, iar speciliştii au decis dărâmarea etajelor 2,3, şi 4, nici la această oră nimic nu s-a schimbat. Mai mult, plăcile de beton spun locatarii se miscă de la o zi la alta şi se tem ca odată cu începrea precipitaţilor acestea se vor dărâma.Autorităţile locale nu consideră o problemă majoră plăcile de beton care stau să cadă, şi spun că refacerea acestui imobil este prea costisitoare pentru bugetul local.În urma deflagraţiei, o femeie şi un bărbat şi-au pierdut viaţa, iar alte două persoane au fost rănite. Astăzi, imobilul este în aceeaşi stare, iar cei care au revenit au făcut împrumuturi pentru aş-i renova apartamentele. Oamenii spun că nu au bani pentru a demola etajele afectate de explozie şi se tem că în această iarnă din cauza precipitaţiilor imobilul ar putea fi şi mai rău afectat.
Femeia rânită în explozia de la Fieni a murit