Nu este exclus, ca un etaj al Spitalului Orășenesc Găești sau niște module amenajate în curtea spitalului, să devină suport COVID-19, dacă situația la nivelul județului Dâmbovița, se complică. Statisticile nu sunt tocmai favorabile. Spitalele COVID-19 din Dâmbovița, adică Secția Boli Infecțioase Târgoviște și Spitalul Orășenesc Pucioasa, au ajuns la un grad de ocupare de 90% iar cadrele medicale sunt epuizate, și fără „războinicii în alb”, lupta cu COVID-19 poate fi pierdută.