Îmbunătăţirea calităţii actului medical în unităţile spitaliceşti dâmboviţene reprezintă o prioritate pe agenda de lucru a preşedintelui CJ, Adrian Ţuţuianu. În cadrul unei conferinţe de presă, Adrian Ţuţuianu a anunţat că vestile sunt bune pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte care a primit o alocare suplimentară în valoare de 970.976 lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală. “ Avem o alocare suplimentară pentru aparatură la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu valoare estimată de 970.976 lei . În momentul acesta s-a depus spre validare la ANRMAP, documentaţia pentru atribuire şi sperăm ca pe data de 01.10.2015 să avem avizul şi să derulăm această procedură de achiziţie publică şi undeva în luna decembrie să o putem finaliza. Estimăm undeva data de 10 decembrie 2015. Vreau să vă informez că este în procedură lucrarea de reparatii capitale la Dispensarul TBC din strada I.C.Brătianu , locaţia de la Dealu Mare cu o valoare de 1.719.446 lei fără TVA. Sperăm ca procedura de achiziţie publică să fie finalizată până în noiembrie. Cea de a treia lucrarea importantă este cea de la Sanatoriul Moroeni privind reparaţiile capitale.Am reuşit să finalizăm expertiza tehnică… Avem o valoare estimată la 22.877916 lei „ a declarat Adrian Ţuţuianu. Preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu a ţinut să puncteze şi faptul că în cel mai scurt timp va intra în reabilitare şi Dispensarul TBC de pe Dealu Mare şi s-au făcut paşi importanţi şi în ceea ce priveşte proiectul de Reparaţii Capitala la Sanatoriul Moroeni.
VIDEO. Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte a primit o alocare suplimentară în valoare de 970.976 lei pentru achiziţionarea de aparatură medicală

- Advertisement -