VIDEO. Singurul campus preuniversitar ultramodern din judeţul Dâmboviţa funcţionează la Voineşti

Știri

Kant spune că “omul nu poate deveni om decât prin educaţie„, un lucru foarte adevărat, dar pentru acest lucru, avem nevoie de un sistem educaţional de calitate, cu cadre didactice competente, accesul elevilor la tehnologie şi la educaţie de specialitate.

 La Voineşti,omul sfinţeşte locul. Administraţia locală  de mai bine  de opt ani  nu are culoare politică,lucrează în echipă şi în folosul cetăţeanului. Nimic nu este mai important decât educația. De la acest crez au pornit autoritățile locale din comuna Voineşti în momentul în care au accesat fondurile europene prin POR  pentru realizarea unui campus școlar ultramodern la Liceul Tehnologic Voineşti.campus voinesti

Şi astăzi,comuna Voineşti se poate mândri cu un campus școlar ultramodern . 14 familii care au copiii la Liceul Tehnologic Voineşti, au scapat  de povara financiară privind transportul pentru că  adolescenţii au ales să se cazeze în internatul din cadrul liceului unde plătesc lunar pentru  cazare şi masă doar suma de 100 de lei.

Internatul dispune  de 48 de locuri, o cantină, o sala de informatică  și o sală de lectură. Camerele  care găzduiesc elevii asigură confortul şi intimitatea unei „ a doua case „ . Aceste elemente sunt completate de factorul uman prin intermediul  domnului pedagog care îşi asumă statutul de părinte permisiv sau exigent, în funcţie de fiecare caz în parte. Aici învaţă elevii din comună, dar și din localitățile învecinate  precum şi din judeţul Argeş .Câștigați nu sunt doar copiii, ci și părinții care faceau eforturi financiare destul de mari pentru a suporta naveta:”Condiţiile de la internat sunt foarte bune.Eu făceam naveta de la Cetăţeni la Voineşti  iar naveta însemna o cheltuială destul de mare , în timp ce la internat plătesc doar 100 de lei pe lună cazare şi trei mese pe zi. ”ne-a declarat o elevă cazată la internat. “Naveta era foarte grea pentru mine. Sunt din Moroeni. Mai mult, pe lună, naveta mă costa 250 lei, pe când acum la internat plătesc 100 pe lună iar condiţiile sunt foarte bune ”ne-a declarat Alexandra Ursache.

Avem camera pentru elevi cu două locuri şi tot strictul necesar. Dispunem de o sală de lectură unde tinerii îşi pregătesc lecţiile după un program bine stabilit de domnul pedagog.

prof. drd. Ionuţ Iurea, directorul Liceului Tehnologic Voineşti
prof. drd. Ionuţ Iurea, directorul Liceului Tehnologic Voineşti

Laboratorul de informatică este dotat cu aparatură de ultimă generaţie  şi totodată există şi conectare la internet. Acces la sala de sport.

Pe fiecare lună, un elev plăteşte pentru masă şi cazare, 100 de lei, zic că este un preţ, mai mult decât generos . La momentul de faţă avem 14 elevi care au ales internatul şi sperăm că cererile vor creşte”, a afirmat prof. drd. Ionuţ Iurea, directorul Liceului Tehnologic Voineşti.

Viaţa în internat este bine monitorizată de domnul pedagog, Vasile Roşu  care are grijă ca la intrarea în internat toată lumea să ia la cunoştinţă de Regulamentul internatului şi semnează un angajament de bună purtare.

Vasile Roşu, pedagogul Liceului Tehnologic Voineşti.
Vasile Roşu, pedagogul Liceului Tehnologic Voineşti.

Elevii sunt implicaţi şi în activităţi recreative variate, compensând distanţa faţă de casă:”Am un program bine stabilit cu elevii…Până acum nu am avut dezamăgiri din partea lor şi ne înţelegem foarte bine.”, a afirmat pedagogul Vasile Roşu  .

Singurul campus preuniversitar ultramodern  din judeţul Dâmboviţa funcţionează la  Voineşti . Investiţia a fost o provocare pentru administraţia locală. A  început în anul 2012,  proiectul a fost   depus pe POR, şi a avut  în vedere modernizarea campusului preuniversitar şi construirea unei săli de sport la Liceul Tehnologic Voineşti, valoarea totală a acestuia fiind de  5.346.527,00 lei .

Gabriel Dănuţ Sandu, primarul comunei Voineşti
Gabriel Dănuţ Sandu, primarul comunei Voineşti

Acest proiect a primit ordin de începere a lucrărilor în vara anului 2012 şi s-a finalizat în toamna anului 2014:”La începutul semestrului II al anului şcolar 2015-2016 a fost pus în funcţiune internatul din cadrul Liceului Tehnologic Voineşti. Este o mare bucurie pentru  elevii care beneficiază de aceste servicii dar totodată o mare realizare pentru noi. Internatul nu fucţionează la capacitatea maximă însă este un început care ne dă speranţa că în cel mai scurt timp elevii vor opta pentru cazarea în internat… Eu cred că  la capitolul condiţii nu putem concura la nivelul judeţului decât cu Universitatea Valahia. Cheltuielile sunt suportate şi din bugetul local în ceea ce priveşte funcţionarea internatului. În şedinţă de CL, toţi consilierii au înţeles şi au votat în unanimitate, necesitatea deschiderii şi funcţionării acestui internat. Am contribuit din bugetul local cu suma de un milliard…Tot sistemul educaţional din comuna Voineşti a fost reabilitat şi modernizat ”, a declarat primarul Gabriel Dănuţ Sandu. Platon spunea  că “ Educaţia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul” .

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social