VIDEO. Primarul Cristian Stan a dat replică la acuzele privind proiectul de reabilitare a Centurii  Târgovişte

Știri

 Primarul interimar, Cristian Stan alături de viceprimarul Cosmin Bozieru  a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia ţinut să informeze pe toţi târgoviştenii că primăria Târgovişte  şi actualul Executiv nu are nicio vină pentru eşecul proiectului privind reabilitarea şi modernizarea Centurii municipiului Târgovişte. Mai mult, primarul Cristian Stan a ţinut să le transmită liderilor UNPR Târgovişte şi UNPR Dâmboviţa că acuzele pe care le-au lansat sunt nefondate: “ O anumită formaţiune politică   a acuzat direct  primăria municipiului Târgovişte şi actualul Executiv pentru  situaţia proiectului privind Centura municipiului Târgovişte… Vreau să menţionez că eu am fost primul care am tras un semnal de alarmă  cu privire la acest proiect… În momentul în care am preluat atribuţiunile de primar am făcut tot ce mi-a stat în putere pentru a merge mai departe cu acest   proiect…În afara acestei situaţii generată  de o întârziere foarte mare o să dau citire şi la problemele care existau la execuţia lucrărilor pe ceea ce constructorul făcuse până la  momentul respectiv. Mixtura turnată pe strada Laminorului nu corespunde specificaţiilor tehnice, această mixtură a fost turnată pe un tronson de drum unde lucrările la reţeaua de canalizare nu aveau documente de calitate, nu a fost respectat tipul de mixtură asfaltică …utilizându-se o mixtură asfaltică inferioară celei ofertate  în proiectul tehnic…Este foarte greu de presupus că în şase luni poţi finaliza  un proiect care nu s-a finalizat timp de şase ani. Este nedrept şi incorect  să acuzi primăria municipiului  Târgovişte, actualul Executiv de acest lucru. Am spus-o şi o repe,  contractul  de execuţie a fost semnat  cât  de repede s-a putut legal, nu s-a tergiversat nici măcar o zi. Constructorul pe acest proiect va trebui să suporte  rigorile penale, fără niciun fel de discuţii. Nu finalizează  acest proiect, va trebui să răspundă de ce a declarat că are un capital de lucru de 20.000.000 lei, aspect care a însemnat în calificarea şi selecţia  atribuirii lucrărilor. În acelaşi context nu poate fi imputabil primăriei Târgovişte că la licitaţie s-a prezentat un singur ofertant. Vreau să le transmit celor care au lansat acuzaţii să caute vinovaţii dar nu la primăria municipiului Târgovişte. În aceiaşi ordine de idei vreau să vă spun că acest proiect va fi finalizat. Sunt trei posibilităţi. Fie după data de 31 decembrie 2015 , primim un sprijin de la Guvernul României…fie finalizăm acest proiect din fonduri proprii sau  obţinem o nouă finanţare pe POR 2014-2020 pentru acelaşi proiect. Indiferent de situaţie, acest proiect va fi finalizat mai devreme sau mai târziu…Nu există riscul de corecţie financiară de 100%, este exclus acest lucru. Sunt  indicii clare ca se va prelungi perioada de implementare  pâna la data de 31 iulie 2016…Ar fi foarte simplu şi uşor să reziliem contractul în acest moment dar rezilierea contractului echivalează cu imposibilitatea obţinerii în continuare a vreunui ban  din fonduri europene pentru acest proiect şi totodată imposibilitatea  de a mai semna un alt contract de execuţie.Implicit riscăm şi o corecţie de 100%…Vreau să asigur toţi târgovişteni că de când am preluat atribuţiile de primar nu am făcut decât  interesul public ” , a declarat primarul Cristian Stan.
Această declaraţie a primarului Cristian Stan  vine ca urmare a declaraţiei făcute de liderul UNPR Târgovişte, pe care o puteţi urmarii AICI 
Primarul Cristian Stan a făcut şi un scurt istoric al acestui proiect. Acest proiect  vizează reabilitarea sistemului rutier existent în lungime de aproape 14 km, pe zonele în care drumul are patru benzi de circulație și lățirea zonelor de drum cu două benzi de circulație la patru benzi acolo unde este posibil. Totodată, proiectul vizează și realizarea unei rețele de canalizare cu lungimea de 15 km, care va cuprinde un număr de peste 400 de cămine de vizitare și 900 de guri de scurgere.  Primul contract de finanțare al proiectului a fost semnat în anul 2009 şi lucrările ar fi trebuit  finalizate în vara anului 2012, dar  a fost reziliat contractul de execuție de lucrări încheiat cu  CAST SRL, câştigătoarea contractului de lucrări, la cererea societăţii.  În anul 2013 a fost reluată licitația iar câştigătorul a fost  Tehnologica Radion.Ghinioanele s-au ţinut lanţ şi această  societate a întrat  în insolvență şi  nu a mai putut să susținut garanția de participare, iar oferta lor, deși câștigătoare, a fost  invalidată. Procedura de relicitare a fost tărăgănată timp de 2 ani.Şi într-un final în luna iunie, după foarte multe demersuri făcute de noua conducere a primăriei Târgovişte   a fost desemnat un nou câştigător şi semnat un nou contract cu SC Good Prod SRL, din Zalău, județul Sălaj, în asociere cu CK – 13 PATSTROY JSC din Bulgaria, parte a “CK-13 Holding”.  Valoarea aferentă proiectului tehnic revizuit este de 63,3 milioane de lei cu TVA. Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului de centură a municipiului Târgovişte sunt finanţate prin Programul Operaţional Regional (POR). Lucrările  ar fi trebuit să se desfăşoare contra cronometru, în condițiile în care termenul de execuție, prelungit deja, este finalul anului. 
- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social