VIDEO. Primăria Târgovişte a demarat procedura de reziliere a contractului de lucrări la Centura Târgoviştei. Constructorii vor plăti daune

Știri

Primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, a  anunţat în cadrul unei conferinţe de presă că au început demersurile de reziliere a contractului  cu constructori  de la Centura Târgoviştei .

Primarul Cristian Stan a ţinut să sublinieze faptul că  aceşti constructori care  au mimat că lucrează la Centura Târgoviştei, vor plăti pentru toate pagubele create.  

Administraţia târgovişteană  pregăteşte în aceste zile inițierea unei noi proceduri de licitație pentru execuția lucrărilor la Centură. De această dată, administraţia  va  împărțit proiectul pe loturi, astfel încât implementarea investiției să nu mai depindă de un singur constructor și să fie mai mulţi constructori .

„În acest moment, aşteptăm un răspuns de la Autoritatea de Management de la Ministerul Dezvoltării Regionale referitor la finanţarea acestui proiect. Am demarat deja activităţile care vizeză expertizarea lucrărilor pentru a lansa foarte repede o nouă licitaţie publică de execuţie în contextul în care contractul anterior este, în aceste zile, în notificare de reziliere din partea Primăriei Municipiului Târgovişte, bineînţeles cu recuperarea tuturor daunelor. Podul de la Valea Voievozilor este funcţional în acest moment. Zilele acestea se va mai betona unul din trotuare urmând ca zona de suprastructură să fie gata în proporţie de 95%, iar pe restul lucrărilor sperăm să începem la sfârşitul primăverii acestui an, cu precizarea că ne gândim la o altă abordare în sensul că vom împărţi, pe loturi, proiectul astfel încât să nu mai depindem de un singur constructor, ci să fie mai mulţi constructori care să poată să execute părţi mai mici din proiect. Sperăm ca anul 2020 să echivaleze şi cu finalizarea proiectului privind Centura Municipiului Târgovişte”, a declarat Cristian Stan.

Administraţia târgovişteană nu se dă bătută şi  face tot ce este posibil ca acest proiect să fie până la urmă realizat.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social