Preşedintele României , Klaus Iohannis s-a aflat luni, 14 septembrie la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, la ceremonia de deschidere a noului an școlar 2015-2016. Alături de şeful statului a fost prezent și ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. De la eveniment nu au lipsit: IPS Nifon Mihăiţă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Târgoviştei, prefectul judeţului, Ioan Marinescu, preşedintele CJ, Adrian Ţuţuianu, primarul interimar al Târgoviştei Cristian Stan, conducerea Inspectoratului Şcolar Dâmboviţa, prof. Ion Sorin, inspector general şi Gabriela Istrate, l inspector școlar adjunct, parlamentarii Georgică Dumitru, Ionuţ Săvoiu, Vasile Horga, Ion Pârgaru,
Iulian Vladu, secretarul de stat în ministerul Economiei Cătălin Olteanu, preoţi şi şefi de deconcentrate. Directorul Colegiului Economic, Suzana Camelia Ilie a fost gazda evenimentului. O elevă i-a înmânat cheia liceului preşedintelui României. Preşedintele României , Klaus Iohannis a transmis de la Târgovişte un mesaj cu ocazia deschiderii noului an școlar 2015-2016, afirmând că doreşte să relanseze educația ca temă de dezbatere națională şi că vrea să se pună accent pe învăţământul professional şi ethnic. A mai spus că un element important al educaţiei este corelarea ei cu piaţa muncii şi cu realităţile şi nevoile din societate.: „Este pentru mine o onoare și o bucurie să mă aflu alături de dumneavoastră la deschiderea anului școlar. Faptul că sunt aici, în calitate de președinte al României, nu schimbă cu nimic emoția primei zile a în începutului anului școlar. Vreau să relansez educația ca temă de dezbatere națională. Liceul Economic “ Ion Ghica” este unul dintre exemplele de performanță în domeniu, țin să vă felicit. Nu mă refer doar la faptul că 94% dintre elevi au promovat în sesiunea trecută examenul de bacalaureat, ci la modul în care a fost gândit învățământul aici.Poate fi o sursă de inspirație asupra întregului sistem… Centrarea educației pe elev nu e un slogan de care politicienii își aduc aminte din când în când. El trebuie să fie un principiu care să se reflecte în practică și vedem că acest lucru este posibil. Este nevoie și de corelarea educației cu piața muncii…O educaţie performantă nu produce şomeri, ci absolvenţi cu perspective de carieră, care sunt competitivi şi aşteptaţi pe piaţa muncii. Aici, parteneriatul cu mediul privat este esenţial şi trebuie încurajat. Aştept de la decidenţii politici să se aplece cu mai multă atenţie asupra acestor teme majore. Eu pot oferi cadrul pentru o dezbatere foarte serioasă asupra lor…Conectarea la aceste lucruri face diferenţa dintre o diplomă formală şi un viitor de succes. Şcoala şi mediul economic trebuie să-şi găsească încrederea reciprocă”, a afirmat preşedintele României , Klaus Iohannis. Preşedintele României , Klaus Iohannis a făcut şi o vizită scurtă prin Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște după festivitatea de deschidere a anului şcolar.
VIDEO. Preşedintele României , Klaus Iohannis a deschis noul an școlar la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște

- Advertisement -