După o iarnă lungă, din nou avem plăcerea de a respira aer proaspăt, cu miros de natură trezită la viaţă în Pădurea Neagra unde puţini ştiu că există o rezervaţie de zimbri la aproximativ 30 de km de Târgovişte. Cea mai mare Rezervaţie de Zimbri din România se găseşte în judeţul Dâmboviţa , comuna Bucşani. Zimbrăria Neagra , o adevărată bijuterie a naturii, face parte din cadrul Ocolului Silvic Bucşani , subordonat Direcţiei Silvice Dâmboviţa. Primăvara deja ne bate la uşă iar mulţi turişti vor alege să viziteze în această perioadă, Zimbrăria Neagra. Ca noutate, vizitatorii vor putea admira cele 37 de exemplare de zimbri dintr-un observator ultramodern, pe trei nivele. Noul observator este o investiţie foarte importantă de care a beneficiat Zimbrăria Neagra în 2015. Noul observator este construit pe trei nivele, de unde vizitatorii, pot admira exemplarele de zimbri, dar şi frumuseţea locului. Directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa , Costel Preda a ţinut să puncteze faptul că Zimbrăria Neagra din comuna dâmboviţeană Bucşani, se laudă şi cu cinci pui de zimbri, care au devenit principala atracţie pentru turişti:” Am construit un observator la Zimbrăria de la Bucşani, vremea ne-a ajutat. Am avut câteva naşteri-fătări la zimbri. Observatorul este o investiţie foarte frumoasă se poate observa Zimbrărirea Neagra pe trei nivele.Vizitatorii sunt în siguranţă, acest observator asigură siguranţa necesară. Şi spun acest lucru pentru că printre vizitatori, foarte mulţi sunt copii. În ultimii doi ani vizitatorii sunt de ordinul miilor.”, a declarat Costel Preda.

Drumul de acces este cât de cât bun, dat fiind faptul că vorbim de un drum forestier, dar pentru a facilita accesul turiştilor, Costel Preda a spuns că anul acesta îşi dă tot interesul, dar şi cu sprijinul Regiei Naţionale, să realizeze cu bani europeni ,modernizarea drumului din DN 72, de la I.L.Caragiale până la Zimbrăria Neagra: „Regia Naţională ne aprobă alocarea de fonduri pentru proiectare şi bineînţeles vrem şi finalizarea privind modernizarea drumului care face legătura de la DN 72-comuna l.L.Caragiale pănă la Zimbrărie prin accesarea de fonduri europene. Practiv investiţia va arăta ca cea privind asfaltarea drumului forestier-mal stâng-Lacul Bolboci. Noi sperăm să finalizăm şi această investiţie ” a mai spus ing. Costel Preda, directorul Direcţiei Silvice Dâmboviţa.Zimbrăria Neagra este o bogăţie atât pentru judeţul Dâmboviţa dar o mare mândrie pentru conducerea Direcţiei Silvice Dâmboviţa, în speţă, domnul director Costel Preda care îşi dă tot interesul pentru buna desfăşurare a activităţii.Ba mai mult, omul de bază de la Zimbrăria Neagra este pădurarul Marius Ştefana şi cele trei ajutoare ale dumnealui. Zimbrăria Neagra se poate vizita în orice sezon, turiştii au mari şanse să vadă toţi zimbrii în sezonul toamnă-primăvară şi asta pentru că sunt hrăniţi de personalul Ocolului cu hrană specială: porumb, grâu, fân sau seminţe de florea soarelui. Imediat ce a dat verdeaţa, zimbrii pleacă în căutarea hranei având la dispoziţie 164 de hectare de pădure, bine împrejmuite cu gard, unde pot alerga în voie. Biletul de intrare în rezervaţie este de doar 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru copii. Există şi un mic muzeu ce poate fi vizitat. Pentru cei care vor să petreacă mai mult timp în natură, în apropierea zimbrilor, se găşeste şi o cabană de 12 locuri chiar lângă rezervaţie. Din Bucureşti, se poate ajunge la Bucşani prin Buftea, Butimanu, Bilciureşti, Băleni sau pe drumul spre Târgovişte (apr. 70 Km). Merită efortul de a petrece o zi în mijlocul naturii, pentru a admira aceste puternice animale sălbatice!