Noul prefect al judeţului Dâmbovița, conf.univ.dr Claudia Gilia , şi subprefectul conf. univ. dr. ing.Corneliu Ioan Sălișteanu , au depus, vineri, 28.01.2022, jurământul într-un cadru restrâns.
La momentul depunerii jurământului au fost prezenţi președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan , subprefectul Ana Maria Dragotă Zamfir și șefi de arme din cadrul MAI și de instituții deconcentrate

Claudia Gilia a fost deputat PSD Dâmboviţa, dar şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean. Din punct de vedere profesional, este conferenţiar universitar doctor la Universitatea Valahia din Târgovişte şi specialist în Drept Constituţional. Corneliu Sălișteanu, actualmente consilier local PSD în Consiliul Local Târgoviște, conferenţiar universitar, fiind timp de două mandate prorector al Universitatății Valahia din Târgoviște.
La eveniment, care a avut loc în sistem videoconferință, au luat parte și secretarii de stat.
Le dorim multă sănătate și putere de muncă!