VIDEO. La Festivalul BABEL: Teatrul Național din Praga – Laterna Magika, Cehia

Știri

Festivalul BABEL 2019, continuă iar  cea de-a şasea zi este una destul de interesantă, spectacolele sunt însoțite de întâlnirile matinale Babel, de conferințe ale unor profesioniști în domeniul teatral: regizori, critici de teatru, profesori universitari, actori, deja cunoscuți pe plan internațional.

În cadrul întâlnirii matinale BABEL,directorul festivalului, Mihai Constantin Ranin,  a vorbit  pentru început  de spectacolul „ALBA”, spectacol al companiei Théâtre du Mouvement din Franţa, inspirat de piesa scrisă de Federico Garcia Lorca „Casa Bernardei Alba” despre claustrarea bolnăvicioasă pe care uneori o impun părinții copiilor.

 S-a prezentat pe scurt  şi spectacolul „Smoke like a man”, un one-woman show al actriței israeliene Yafit Levi, alcătuit în jurul poveștii de viață a pictoriței mexicane Frida Kahlo.

Nu în cele din urmă,  a fost prezentat pe scurt   spectacolul  ce are loc în această seară, la ora 18:00, Casa Sindicatelor, CUBE, regia: Pavel Knolle, Teatrul Național din Praga – Laterna Magika, Cehia.

În acest an, tema care  reuneşte sub cupola sa toate spectacolele și manifestările culturale  din cadrul BABEL este Imagine. Conceptul de „imagine” a cucerit lumea contemporană. Cuvintele s-au topit în fața forței cadrelor care se succed cu rapiditate pe toate mediile online și a tuturor instantaneelor artistice culese din lumea largă. Întrebarea este cât de mult poate teatrul, cândva o artă a cuvântului, să se adapteze domniei imaginii?

Vineri, 7 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala OglinzilorNot from the emotions inside but from the images outside, workshop, Atsushi Kakumoto, Japonia; 3h

18:00 Casa Sindicatelor, CUBE, regia: Pavel Knolle, Teatrul Național din Praga – Laterna Magika, Cehia; 1h

19:00 Piața Mihai Viteazul, Fiecare duine (Fiecare om), PASS, Edinburgh College, Scoția; 40 min.

20:00 Sala Mare, Medea Fantasy, regia: JeungWoo Son, The Nomad Production, Coreea de Sud; 1h 20 min.

21:30 Piața Mihai Viteazul, Spectacol de Foc și Muzică Live, The HandPan Project, România; 1h

 Sâmbătă, 8 iunie

11:00 Foaier, Întâlnirile Babel (actori, presă, invitați; deschise publicului)

12:00 Sala OglinzilorNot from the emotions inside but from the images outside, workshop, Atsushi Kakumoto, Japonia; 3h

17:00 Sala Mare, Sonata Kreutzer, regia: Mc Ranin, Teatrul Tony Bulandra, Târgoviște, România; 1h 10 min.

19:00 Casa Sindicatelor, Family Lear, regia: Lee Sunggu, Theater Company Gabyun, Coreea de Sud; 1h 40 min.

20:00 Centrul Vechi, Esquilibrio, Jonathan Marquis, Italia; 40 min.

21:00 Piața Mihai Viteazul, Vernisaj de fotografie „In memoriam Sorin Radu”, The HandPan Project, Nomad Flames – spectacol de foc, muzică și dans; 1h

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social