Tradiţia se păstrează şi în preajma sărbătorilor de iarnă, la Centrul Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, 30 de copii şi tineri de la Centrul rezidenţial de tip familial „Sf. Ier. Nicolae” al Centrului Social Creştin al Arhiepiscopiei Târgoviştei şi de la Centrul de Servicii Sociale “Floare de Colț” din Târgoviște au primit cadouri, constând în îmbrăcăminte, încălțăminte și dulciuri,produse igenico-sanitare și lenjerii.
Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre semnificația sărbătorii Nașterii Domnului, aprofundând câteva idei specific ale învățăturii noastre de credință ortodoxă, apreciind necesitatea intensificării ajutorării aproapelui și a mărturisirii iubirii creștine prin intermediul bunătății, al generozității și al dărniciei.

Au luat parte la această activitate filantropică: Pr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial, Cristina Bucur, directorul Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilului Dâmbovița, Pr. Adrian Rada, directorul Centrului Social Creștin şi părinţi consilieri de la Centrul Eparhial.
Reamintim că, în Arhiepiscopia Târgoviştei, în această perioadă, în majoritatea parohiilor se derulează numeroase activităţi social-filantropice.