VIDEO. Creșa Nr. 14 din Târgoviște, își redeschide porțile, luni, 23 noiembrie 2020

Știri

Creșa Nr. 14 din  Târgoviște, după un amplu proces de extindere,reabilitare, modernizare și dotare  este redată în folosință, luni, 23 noiembrie 2020.

Investiția a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare Locală, are o valoare e 4.578.979 lei, bani din care s-a construit un corp nou de clădire de aproape 1000 de metri pătrați, a fost reabilitată și modernizată clădirea veche a creșei și au fost asigurate și toate dotările necesare pentru activitatea unei unități de învățământ antepreșcolar, la cel mai înalt nivel.

Creșa este una dintre cele mai moderne din municipiul Târgoviște și din România.

Primarului Cristian Stan a spus că sunt disponibile 120 de locuri disponibile  cu respectarea tuturor  măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. Inițial capacitatea este de 220 de locuri.  

Instalația de încălzire este prin pardoseală, este monitorizată video,lift pentru persoanele cu dizabilități, o creșă model la standarde europene.

Investiția a fost finalizată în avans. Termenul limită era luna februarie 2021. Au fost luate toate avizele necesare pentru funcționare. Mai sunt în lucru trei creșe.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social