În ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Târgovişte, aleșii locali au aprobat cu unanimitate costul mediu lunar de întreținere și a contribuției părinților sau reprezentanților legali pentru copiii care frecventează creșele din subordinea Direcției de Asistenţă Socială Târgovişte. Potrivit proiectului supus aprobării, cuantumul costului mediu lunar de întreținere pentru copiii care frecventează creșele din cadrul Direcției de Asistenţă Socială Târgovişte va fi de 1231 lei/copil/lună respectiv 12 lei/copil/zi.
Valoarea contribuției părinților / reprezentanților legali ai căror copii beneficiază de serviciile creșelor din subordinea Direcției de Asistenţă Socială Târgovişte se stabilește după cum urmează:
– pentru părinții / reprezentanții legali care au un singur copil în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat peste 700 lei, cuantumul contribuției zilnice va fi de 12 lei /copil/zi
– pentru părinții / reprezentanții legali care au doi sau mai mulți copii în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat peste 700 lei, cuantumul contribuției zilnice va fi de 6 lei/copil/zi
– pentru părinții/ reprezentanții legali care au un singur copil în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat între 225 și 699 lei, cuantumul contribuției zilnice va fi de 6 lei/copil/zi
– pentru părinții / reprezentanții legali care au doi sau mai mulți copii în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat între 225 și 699 lei, cuantumul contribuției zilnice va fi de 3 lei/copil/zi
– pentru părinții/ reprezentanții legali care au un singur copil în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat între 0 și 224 lei, cuantumul contribuției zilnice va fi de 3 lei/copil/zi
– pentru părinții / reprezentanții legali care au doi sau mai mulți copii în familie și au un venit mediu lunar brut cumulat între 0 și 224 lei, cuantumul contribuției zilnice va fi de1,5 lei/copil/zi
.Diferența dintre contribuția zilnică a părinților/reprezentanților legali și alocația zilnică de hrană (în cuantum de 12 lei/copil/zi) va fi suportată de bugetul local.La nivelul municipiului Târgovişte funcţionează opt creşe care au în total o capacitate maximă 305 locuri.Primarul interimar, Cristian Stan a făcut deja o vizită la cele opt creşe pentru a vedea cum arată având în vedere că la data de 1 septembrie îşi deschid porţile pentru prichindei: „ Avand in vedere ca maine, 01.09.2015, cresele isi redeschid portile, astazi am facut o verificare a situatiei existente in teren.Cu o singura exceptie, am constatat ca lucrarile de igienizare si de pregatire sunt finalizate, astfel incat maine copiii sa beneficieze de cele mai bune conditii de hrana si de ingrijire. In subordinea Primariei, prin Directia de Asistenta Sociala, isi desfasoara activitatea un numar de 8 unitati. Programul in crese este de luni pana vineri intre orele 6.00 – 18.00, iar inscrierea se face pe parcursul intregului an, in limita locurilor disponibile pe baza unei cereri depuse la sediul DAS, str. Calea Domneasca, nr. 216, Targoviste”, a declarat Cristian Stan. Anul trecut 297 de prichindei au beneficiat de serviciile din creşă.

