Aroganţă şi jigniri în cadrul ședinţei Consiliului Judeţean Dâmboviţa. Totul a pornit de la o discuţie pe marginea noii publicaţii tipărite a forului administrativ, pe bani publici .
Discuţia nu a pornit întâmplător, înainte de a începe şedinţa de consiliu, fiecare consilier a primit câte un exemplar din primul număr al publicaţiei respective. Presa prezentă în sală, nu a primit, motivându-se că numărul este limitat iar dacă mai rămâne, va primi.
Culmea ironiei, nu a mai rămas niciun exemplar şi pentru presă dar am făcut rost de la consilierii PNL. La punctul 38 de pe ordinea de zi, s-a aflat proiectul de hotărâre privind aprobarea contului de execuţie al bugetului propriu al judeţului, la 30.09.2019.
Proiectul a fost prezentat iar consilierul judeţean al PNL, Gabriel Grozavu a solicitat o intervenţie, întrebând dacă în contul de execuţie al bugetului propriu al judeţului la 30.09.2019, sunt prinse şi cheltuielile ce vizează publicaţia tipărită a forului administrativ.
Pe un ton tăios, preşedintele CJ, Alexandru Oprea spune că sunt prinse cheltuielile. Consilierul judeţean PNL, Gabriel Grozavu, îndrăzneşte să mai întrebe de ce pe publicaţie nu apare tirajul şi cine tipăreşte ziarul. Nervos din cale-afară, deşi nejustificat, având în vedere că vorbim de transparenţa banului public, preşedintele CJ, Alexandru Oprea îi recomandă consilierului PNL, Gabriel Grozavu să-şi cumpere lecitină.

Consilierul PNL, Gabriel Grozavu a replicat că atitudinea şefului Consiliului Judeţean Dâmboviţa este arogantă şi liberalul insistă să afle care au fost costurile totale pentru realizarea primului număr al publicaţiei dar şi care sunt costurile distribuţiei.
Discursul tăios şi jignitor al preşedintelui CJ, Alexandru Oprea continuă şi nu spune clar un preţ. Ce am înteles aşa printre rânduri, că preţul unui ziar ar fi de 0,… lei
Domnilor de la CJ Dâmboviţa, treziţi-vă, actele vorbesc , nu mai minţiţi poporul . Şi o vorbă din popor mai spune “ Eu nu fac muncă de detectiv, eu lucrez cu materialul clientului.” Potrivit RAPORTULUI Nr. 12/23.07.2019, la proiectul de hotărâre privind înfiinţarea publicaţiei proprii a Consiliului Județean Dâmbovița „ACTUALITATEA DÂMBOVIȚEANĂ”,prezentat în şedinţa ordinară a CJ Dâmboviţa din data de 30.07.2019 ne comunicaţi că :
“ În ceea ce priveşte aspectele de ordin tehnic relaţionate înfiinţării acestei publicaţii, concepţia grafică, editarea computerizată şi tipărirea vor fi încredinţate, prin intermediul unei proceduri de achiziţie publică reglementată de legislaţia în vigoare, unei persoane juridice specializate.
De asemenea, serviciile de difuzare vor fi încredințate, conform legii, prin intermediul unei proceduri inițiate de Direcția Achiziții Publice a Consiliului Județean Dâmbovița. Publicația se va prezenta într-un format A3, având un număr de 8 pagini, 50% color și va fi tipărită și difuzată într-un număr de 20.000 exemplare, cu o periodicitate lunară, în limita fondurilor alocate. Cetățenii județului vor primi publicația „ACTUALITATEA DÂMBOVIȚEANĂ” în mod gratuit. Suma necesară tipăririi și difuzării publicației va fi asigurată din bugetul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița”
Lucrurile dau cu virgulă, în raport scrie ceva iar în hotărârea adoptată de CJ, scrie altceva,punctul 3 al Hotărârii, redăm exact:
“ Editarea publicației se va asigura prin Biroul comunicare, relații externe și Cabinetul Președintelui, iar tipărirea și difuzarea se va realiza de către ofertantul câştigător, ca urmare a derulării procedurii de achiziție publică reglementată de legislația în vigoare.”
Mergem mai departe, neregulile şi minciunile curg gârlă. În şedinţa din data de 30.07.2019, preşedintele CJ Dâmboviţa ne spunea cu subiect şi predicat că vor avea loc proceduri de achiziţie publică şi nici gând de încredinţare directă: “ În ceea ce priveşte costurile privind editarea şi difuzarea acestei publicaţii, sigur, că noi am luat nişte solicitări de ofertă dar aceste costuri vor fi corect fundamentate în urma unor proceduri de achiziţie publică că nu facem astea prin încredinţare directă . Va fi o procedură de achiziţie publică pentru tipărire, va fi o procedură de achiziţie publică pentru ceea ce înseamnă partea de difuzare , dar credeţi-mă că vor fi costuri rezonabile”, a declarat Alexandru Oprea în data de 30.09.2019.
Aaaa, păi ce-ai făcut, mă, nene, mă? Potrivit datelor din SICAP, la data de 17.09.2019, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a făcut achiziţie direct privind machetarea şi tipărirea publicației „ACTUALITATEA DÂMBOVIȚEANĂ” în valoare de 20.000 lei pentru 20.000 de exmplare pe lună, însemnând 1 RON pe exemplar iar perioada contractuală este de 12 luni.

Ne dă cu virgulă preţul pe exemplar dar şi perioada contractuală, în contextul în care achiziţia este făcută doar pentru 20.000 de exmplare, adică pentru o lună . Mai grav este că domnul preşedinte al CJ, Alexandru Oprea ne spunea în data de 30 iulie 2019 că preţul unui exemplar în ceea ce priveşte tipărirea nu va depăşi 0,62 de lei, adăugându-se şi difuzarea, un exemplar nu va depăşi 0,90 lei.
Aşa cum am spus realitatea spune cu totul altceva acum. Ca să nu mai vorbim că nu s-a făcut nicio achiziţie de difuzare a ziarului care zace prin încăperile CJ Dâmboviţa, că prin judeţ, cetăţenii pe care i-am întrebat nu au văzut, nu au auzit de acest ziar.
Din informaţiile pe surse am aflat că de ceva vreme CJ Dâmboviţa este în tratative cu Poşta Română privind încheirea unui contrat de difuzare a ziarului şi nu o achiziţie publică, însă se pare că nu se înţeleg. Aşa că încurcate sunt căile iar când se cere socoteală, se aruncă cu aroganţă şi jigniri.

Prin acest material am asigurat accesul liber şi neîngrădit al oricărui cetăţean al judeţului Dâmboviţa la informaţiile de interes public gestionate de Consiliul Judeţean Dâmboviţa chiar dacă reprezentanţii CJ spun că o mare parte dintre cetăţeni nu folosesc încă mijloacele electronice de informare.