Consiliul Local Municipal Târgovişte s-a reunit în şedinţă ordinară, joi,30 ianuarie 2020.Au fost prezenţi 20 de consilieri locali din cei 21.
Pe ordinea de zi, la punctul 14, consilierii municipali au avut de votat proiectul de hotărâre privind constituirea dreptului de folosinţă cu titlu gratuit în favoarea Arhiepiscopiei Târgovişte auspra unui teren proprietate publică a Municipiului Târgovişte în suprafaţă de 54.500 mp, situat în Municipiul Târgovişte , Şoseaua Găeşti,Tarlaua 9,adică terenul de lângă Oţelinox Târgovişte.
Prezent la şedinţă a fost şi pr. Ionuţ Ghibanu,vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei care a făcut o prezentare privind susținerea proiectului de pe ordinea de zi, care se referă la înființarea unui nou cimitir.
Potrivit datelor prezentate de părintele vicar Ionuţ Ghibanu, noul cimitir se va numi “Eternitatea”, va fi realizat de Arhiepiscopia Târgoviştei cu susţinerea altor etntităţi juridice.

Cimitirul va avea 10.000 de locuri de veci unde vor fi înhumaţi toţi cetăţenii de orice confesiune, chiar şi atei. Investiţia se ridică la aproximativ 2 milioane de euro şi Arhiepiscopia Târgoviştei dă asigurări că se va realiza în maximum 2 ani.
Cimitirul va fi imprejmuit cu ziduri, va avea capelă, clopotniţă, ,cladire administrativă,clădiri servicii funerare,clădire cameră mortuară, maşini mortuare, cu alte cuvinte va fi o investiţie care se va alinia cerinţelor UE.
Consilierii PNL au avut oarecare nelămuriri, care au stârnit discuţii ce au durat aproape o oră. Unele puncte de vedere exprimate de unii aleşi PNL au stârnit momente comice spre penibil.
Secretarul primăriei şi primarul Cristian Stan au intervenit şi i-au lămurit la prima vedere pe liberali care până la urmă şi-au călcat pe inimă şi au zis că ei nu sunt împotrivă. Proiectul a fost supus la vot. Cu 14 voturi pentru, un vot împotrivă şi 4 abţineri,proiectul a fost aprobat.
La momentul de faţă, în cele trei cimitire din municipiul Târgovişte nu mai există mai mult de 130 de locuri noi de veci și, de aceea, Arhiepiscopia Târgoviștei va înființa în foarte scurt timp un cimitir, atât de necesar.
La finalul şedinţei, pr. Ionuţ Ghibanu,vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, a transmis mulţumiri primarului Cristian Daniel Stan și tuturor membrilor Consiliului Local care au înțeles oportunitatea aprobării unui astfel de proiect ce vine în sprijinul cetățenilor municipiului Târgovişte