VIDEO. Adrian Ţuţuianu susţine schimbarea lui Ciprian Prisăcaru cu Cristian Stan

Știri

În ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal de joi, se anunţă schimbări importante  primarul interimar Ciprian Prisăcaru ar fi înlocuit de  viceprimarul CristianStan, iar pe post de viceprimar ar veni Cosmin Bozieru. Este varianta vehiculată în ultimele zile desigur pentru că încă se mai poartă negocieri. Lupta cea mare se va da în după-amiaza de joi, când grupul consilierilor locali PSD,PPDD- independenţi a convocat o şedinţă extraordinară de consiliu local în care şi-au propus să-l schimbe din funcţie pe actualul primar interimar Ciprian Prisăcaru.Întrebat cum comentează această mutare, preşedintele CJ,Adrian Ţuţuianu a spus că este absolut de acord cu varianta Cristian Stan primar interimar:„Absolut de acord,absolut de acord. Eu cred că aţi observat cu toţii şi am spus şi eu în repetate rânduri  că primăria municipiului Târgovişte este necondusă.Eu cred că trebuie cu toţii o reacţie la ceea ce se întâmplă astăzi. PIDU A,PIDU B sunt lucrări întârziate, sunt lucrări de proastă calitate.Lunea comentează foarte mult în oraş şi uneori neavizat.Zilele trecute prin micro 6, mă înjurau unii pe mine că sunt gropi.Eu nu gestionez lucrările la PIDU A,PIDU B.Este treaba domnului Prisăcaru,a managerului  public şi a celor care sunt de la primăria municipiului Târgovişte.Proiectul de la Complexul de nataţie este întârziat extraordinar de mult. Proiectul Centurii municipiului Târgovişte este compromis total.Le- am sugerat la ultima întâlnire să continue procedura de achiziţie publică,să începem proiectul  chiar dacă îl finalizăm pe bani de la buget .Repartiţia banilor prin bugetul aşa cum a fost prezentat iniţial, a fost una profund incorectă  şi regret că comentartiile dumneavoastră sunt cam aşa:mult zgomot pentru nimic.Nu a fost deloc mult zgomot pentru nimic, s-au luat 46 de miliarde şi s-au dus la investiţii majore pentru municipiul Târgovişte, 30 de miliarde pentru Complexul de nataţie şi 16 miliarde pentru reparaţii străzi în cartierul Priseaca  care arată mai rău decât un cartier de la Râu Alb sau Malu cu Flori…Procesul de reaşezare a bugetului municipiului Târgovişte va continua dacă  se va produce schimbarea joi .Se va intra în detaliu pentru că ai alte pârghii când eşti la conducere  pentru a lămuri pe ce se cheltuie banii municipiului Târgovişte . De aceea este necesară o schimbare  dar totodată este şi un risc pentru PSD  pentru că noi luăm nişte cartofi fierbinţi în braţe dar poate  fi şi un avantaj  dacă vom putea arăta cetăţenilor din Târgovişte că putem duce la bun sfârşit proiectele cu finanţare europeană începute de foarte mult timp…Personal văd o singură raţiune.Sunt foarte multe activităţi  de făcut şi  va fi nevoie de primar iar dacă lucrurile ies aşa cum ne-am propus  primarul trebuie să stea foarte mult în oraş, unde sunt lucrări şi atunci va fi nevoie de un al doilea viceprimar  care să preia o parte din atribuţiile  pe alte activităţi…Administratorul public trebuie să vedem cu cine are contract.Dacă are cu primarul s-ar păutea să nu mai fie…Nu ştiu ce tip de contract are administratorul,nu am reuşit până astăzi să aflăm ”, a afirmat Adrian Ţuţuianu.Vom vedea ce se întâmplă joi în şedinţa extraordinară.

- Advertisement -

Mai multe

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -

Social