La începutul lunii aprilie, vă informam că în plină luptă cu inamicul invizibil COVID-19, administrațiile locale pe lângă faptul că desfășurau o serie de acțiuni de prevenire și combatere a coronavirusului, nu au uitat că trebuie să implementeze și investițiile ce contribuie la îmbunătățirea infrastructurii locale și la un confort cât mai ridicat pentru cetățeni .

Astfel, și admnistrația de la Văcărești, condusă de edilul Romică Stoica a demarat o investiție foarte importantă, modernizarea DC 39 Bungetu-Brăteștii de Jos cu ieșire în DN 71 Târgoviște-București, pe o lungime de 2,5 km de drumuri comunale.
Astăzi, vă informăm că deja s-a turnat primul strat de asfalt pe DC 39 Bungetu-Brăteștii de Jos cu ieșire în DN 71 Târgoviște-București

Acestă investiție se realizează în baza unei asocieri între Primaria Văcărești prin consiliul local și Consiliul Județean Dâmbovița.
Valoarea investiției este de 16 miliarde lei vechi. Contribuția Primăriei Văcărești este de 8 miliarde lei vechi la care se adaugă contribuția CJ Dâmbovița, tot de 8 miliarde lei vechi.

Primarul Romică Stoica a ținut să le mulțumească tuturor cetățenilor pentru înțelegere și totodată a transmis mulțumiri și celor de CJ Dâmbovița pentru sprijinul acordat.
APELUL primarului Romică Stoica: Să respectăm în continuare regulile legate de coronavirus
Nu în ultimul rând, edilul a făcut apel la cetățeni să respecte cu sfințenie starea de alertă pentru că pericolul provocat de COVID-19 nu a trecut iar sănătatea este primordială.
“Să respectăm în continuare regulile legate de coronavirus, cele legate de igiena personală, să ne spălăm pe mâini, să purtăm mască, să respectăm distanţarea socială,să reducem deplasările dacă nu avem o urgență și să facem tot ce depinde de noi să nu mai crească numărul de cazuri’’, a afirmat primarul comunei Văcărești, Romică Stoica
